Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:53 03 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dascalul din Sipote, acuzat de marturie mincinoasa

ro

12 Mar, 2007 00:00 810 Marime text

In localitatea Sipote, lucrurile par sa o ia razna pe masura ce ancheta inainteaza. Din acuzator, dascalul Petre Popescu s-a transformat in acuzat si s-a ales cu dosar penal pentru marturie mincinoasa.

Cercetarile au scos la iveala faptul ca dascalul a mintit cu intentie atunci cand a afirmat ca a fost violat, urmarind un singur scop, acela de a stoarce bani de la presupusul violator. Planul fusese minutios pus la punct. Politistii au descoperit ca Petre Popescu ii oferise cumnatei sale, Petronela, 100 de lei, bani cu care aceasta sa "momeasca un martor" mincinos. Cumnata nu a stat mult pe ganduri si a gasit-o pe fata de 14 ani, Constanta I., care, pentru cei 100 de lei, a mintit fara mustrari de constiinta si a spus tot ceea doreau sa auda cei care o tocmisera. Dupa cum afirma anchetatorii, Petre Popescu intentiona sa-i ceara o suma frumusica de bani lui Nicolae Trache, presupusul violator. Nu a mai apucat insa, pentru ca ancheta a scos la iveala adevarul. In vreme ce Petre Popescu este cercetat pentru marturie mincinoasa, cumnata sa este anchetata pentru instigare la comiterea aceleiasi infractiuni. Pentru ca este minora, martora mincinoasa nu va fi acuzata penal. Oamenii din Sipote afirma ca dascalul din localitate are oarecare probleme psihice, dar nimeni nu se astepta ca lucrurile sa ajunga pana aici. Pana una alta, dascalul care a mintit si a indus in eroare autoritatile in mod deliberat cu privire la comiterea unei fapte de care biserica crestina este oripilata, continua sa slujeasca in biserica din Sipote.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii