Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu detectoare de metale Militari americani, prinşi în cetatea Carsium, din Hârşova

ro

26 May, 2012 01:43 3215 Marime text
militari_-_judecatoria_harsova.jpgDoi cetăţeni americani, militari în cadrul Bazei de la Mihail Kogălniceanu, au ajuns în colimatorul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, după ce au fost depistaţi în cetatea Carsium, din Hârşova, având asupra lor detectoare de metale.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei doi au fost surprinşi în ziua de 22 mai, fiind văzuţi de către localnici, care au alertat autorităţile. Conform aceloraşi voci, militarii americani erau îmbrăcaţi în civil şi au refuzat să dea declaraţii la Parchet, făcând uz de dreptul la tăcere. Asupra lor nu au fost descoperite niciun fel de vestigii arheologice. Pe numele lor a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces fără autorizaţie, cu instrumente de detecţie, în situri arheologice. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova spun că cei doi americani sunt cercetaţi cu respectarea tuturor tratatelor româno-americane în vigoare şi fără a se face vreo discriminare pozitivă sau negativă. Specialiştii au declarat că în cetatea Carsium se află vestigii istorice importante, din perioada secolului al II-lea şi până în secolul al XIX-lea. Cetatea se află în evidenţa Ministerului Culturii şi este semnalată ca sit arheologic. Nu este de trecut cu vederea faptul că în dosarul cauzei a fost a audiat şi Costică Nicolae, reprezentantul Muzeului din Hârşova.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii