Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţean, judecat pentru ultraj Campionul naţional Ovidiu Giurescu cere clarificări la Deva

ro

23 Jan, 2012 00:00 2782 Marime text
giurescu_sursa_Hunedoreanul.jpgProcurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva au decis ca Florin Ovidiu Giurescu să fie reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore

Florin Ovidiu Giurescu, în vârstă de 33 de ani, din Constanţa, reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, s-a aflat din nou în atenţia magistraţilor Judecătoriei Deva. Instanţa de judecată a amânat cauza penală până la jumătatea lunii viitoare, după ce Florin Ovidiu Giurescu a cerut clarificări cu privire la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Dosarul a fost deschis pe data de 8 iulie 2011, când, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, lucrătorii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe DN 7, în localitatea Ilia, un automobil marca BMW al cărui şofer ar fi efectuat o depăşire neregulamentară. Limuzina era condusă de Florin Ovidiu Giurescu, în vârstă de 33 de ani, din Constanţa, care a susţinut că intenţiona să părăsească ţara, însă a fost oprit din drum. În momentul în care a aflat că va fi rămâne fără permis de conducere, ca urmare a manevrei neregulamentare, campionul naţional la tenis de masă ar fi adresat injurii unui poliţist, iar altuia i-ar fi rupt cămaşa. În scurt timp de la producerea acestui aparent incident, şoferul BMW-ului a fost dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Aceştia au decis ca Florin Ovidiu Giurescu să fie reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Din Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţie Hunedoara, campionul naţional a fost prezentat, pe data de 9 iulie, magistraţilor Judecătoriei Deva care au decis eliberarea din arest a constănţeanului. Acesta a fost trimis în judecată la începutul lunii august 2011, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj. Dosarul a fost deschis de trei ori de instanţa de judecată, iar la ultima înfăţişare judecătorii au hotărât efectuarea unei adresei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, pentru a indica cine este procurorul care a administrat proba cu declaraţia martorului Lazăr Tiberiu Adrian Horia din data de 8 iulie 2011. Documentul cu pricina se află la dosarul de urmărire penală nr.1933/P/2011, fila 20, dosar în care Florin Ovidiu Giurescu „joacă" rolul principal. Mai exact, judecătorii doresc să stabilească dacă procurorul care a administrat proba cu declaraţia martorului mai sus precizat este sau nu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, conform afirmaţiilor inculpatului Giurescu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii