Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt judecătorii tandemului „Mazăre și Nicuşor Constantinescu“ în 2016 (rechizitorii)

ro

03 Jan, 2016 00:00 3938 Marime text
Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanța, și Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, se vor afla în atenția judecătorilor și în acest an. Dacă Radu Mazăre este judecat, în prezent, în trei dosare, șeful CJC este deferit Justiției în șase cauze, două dintre ele aflându-se la Curtea de Apel București, două la Tribunalul Constanța, una la Tribunalul București și tot una la Curtea de Apel Constanța.
 
Concret, în prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu este judecat în:
 
1 - Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008 - termen la 19 ianuarie – judecător Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti.
 
2 - Dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015 - termen la 13 ianuarie - judecător Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanţa.
 
3 - Dosarul celor 19 persoane (persoane fizice şi juridice) acuzate de un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român, din noiembrie 2014 - termen la 15 ianuarie– judecător Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti
 
4 - Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol - termen la 19 ianuarie - judecător Nermin Apzait, din Tribunalul Constanța
 
5 - Alături de Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP Constanţa), din mai 2014 - termen la 14 ianuarie– judecător Luisa Emanuela Dragomir, din Tribunalul Bucureşti.
 
6- În dosarul Centrului Militar Zonal, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, a fost condamnat de judecătoarea Iulia Cezara Suciu, în prima instanţă, la 3,6 ani cu executare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, dosarul fiind repartizat spre soluţionare judecătorilor Andreea Ianca şi Dan Iulian Năstase, acesta fiind preşedintele Secţiei penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Constanţa. Termen – 4 februarie. 
 
De menționat că în prezent șeful CJC se află sub control judiciar, el având următoarele obligaţii:
 
1. să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
2. să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;
3. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
4. să nu depăşească limita teritorială a României;
5. să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală;
6. să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În prezent, Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, este judecat în:
 
1. Dosarul retrocedărilor din Constanţa - termen la 19 ianuarie – judecător Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti
 
 2. Dosarul terenurilor din Mamaia - termen - 12 ianuarie - judecător Mihaela Vlăşceanu, din Tribunalul Constanţa
 
3. Dosarul în care a fost deferit Justiției alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky, de Gabriel Marius Stan, viceprimarul municipiului Constanţa, dar și de alte persoane, printre acestea aflându-se cinci angajaţi ai Primăriei Constanţa – termen 11 ianuarie – judecător Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. În perioada 1990 - 1991, Mariana Ghena a fost judecător stagiar la Judecătoria Tulcea, din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Radu Ştefan Mazăre şi Sorina-Gina Hortolomei-Moscu (document)


Exclusiv! Calcul DNA
Radu Mazăre, în rolul inculpatului pentru a treia oară - prejudiciu de aproape 45 de milioane de euro (rechizitoriu + referat DNA)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)
 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 2)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii