Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Britanic condamnat la Constanta pentru tentativa de omor

ro

17 Apr, 2010 03:15 1741 Marime text
Joseff Rivas, cetăţeanul britanic judecat la Constanţa pentru tentativă de omor calificat, a fost găsit vinovat de acuzaţiile aduse. Tribunalul Constanţa l-a condamnat pe britanic la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, urmând ca Rivas să-i achite victimei sale 22.000 de lei, cu titlul de daune morale şi materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorii Tribunalului au respins cererea formulată de apărare de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care este judecat Rivas din tentativă de omor calificat în vătămare corporală gravă. Hotărârea Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Procurorii constănţeni îl acuză că, pe 13 iulie 2008, în urma unei altercaţii cu Ainur Suliman, Rivas l-a lovit în zona capului, iar Suliman a avut nevoie de aproximativ 55 de zile de îngrijiri medicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie. Urmărirea penală a fost începută faţă de Rivas de poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, iniţial britanicul fiind acuzat de vătămare corporală gravă. Ulterior, încadrarea juridică a faptei s-a schimbat în tentativă de omor calificat, anchetatorii apreciind că aceasta a fost comisă cu intenţia de a ucide. De menţionat că, la vremea respectivă, atât Rivas, cât şi victima sa erau angajaţi ai Save&Self Security, astfel că judecătorii Tribunalului au decis ca britanicul să achite o parte din banii destinaţi victimei sale împreună cu societatea de pază.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Holban Ionut 20 Apr, 2010 17:12 Sunt cumnatul lui Rivas si constat cu parere de rau ca nici voi nu mai stiti ce sa scrieti in ziarele astea si pentru o mai buna audienta mai infloriti si voi lucrurile! Asta e! Traim in Romania! Imi pare rau ca sunt roman. O tara unde BANUL face legea!