Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbatul a făcut plângere la Poliţie, şi-a scos certificat medico-legal şi a demisionat! Dr. Hicham Mrini, acuzat că şi-a bătut un angajat până l-a umplut de sânge (documente)

ro

10 Mar, 2016 18:12 16992 Marime text
Ziua de 9 martie a fost una agitată pentru angajaţii unei clinici private de oftalmologie din Constanţa. Deşi programul a început normal, la ora 9.00, şi nu prevestea nicio nenorocire, inevitabilul s-a produs. În doar 30 de minute, victima agresiunii şi-a consultat şi pacienţii, a încasat şi corecţia fizică, iar la 9.38 se afla în vestiar, pentru a se schimba, cu destinaţia Spitalul Clinic de Urgenţa Constanţa.
 
Medicul Hicham Mrini, proprietarul clinicii de oftalmologie, l-ar fi agresat fizic pe Mihai T., un angajat în cadrul spitalului. Bărbatul lucra în clinică de aproximativ doi ani. Lucra, pentru că, din ce ne-a declarat, şi-ar fi depus deja demisia prin intermediul avocatului său, ca urmare a agresiunii fizice la care a fost supus. Agresiunea s-a petrecut în interiorul clinicii, în timpul programului.

O imprimantă defectă a stârnit furia patronului

Bărbatul agresat a tolerat, în cei doi ani în care a lucrat în clinica de oftalmologie Mrini, nenumărate agresiuni verbale din partea patronului său. „Îmi spunea frecvent că sunt gras, că sunt prost etc., dar am preferat să tac”, ne-a mărturisit victima atacului. Acum, este în căutarea unui medic neurochirurg, pentru că, la 24 de ore de la incident, are încă dureri de cap şi o stare generală proastă.
 
Aşa cum spuneam, agresiunea s-a petrecut în timpul programului, şi, teoretic, dacă poliţiştii vor să verifice, momentul este surprins, cap-coadă, de camerele de luat vederi din cadrul clinicii.
 
„Am ajuns la muncă la ora 9.00, ca de obicei, şi m-am pregătit să scanez pacienţii (procedurile de scanare a ochiului şi verificarea acuităţii vizuale), pentru ca, mai apoi, aceştia să fie preluaţi de domnul doctor. În timpul operaţiunii pe care o desfăşuram în biroul în care activez, am sesizat că imprimanta care deserveşte calculatoarele cu care lucrăm s-a defectat. Pentru că eu sunt un fel de om bun la toate şi de-a lungul timpului am fost de la tehnician laser, la vânzător de ochelari, am sesizat departamentul responsabil, care m-a îndrumat să sun la firma care se ocupă de mentenanţa imprimantei. Cum personalul firmei nu era disponibil, pentru a ne putea continua activitatea, s-a decis înlocuirea imprimantei. Această înlocuire presupunea şi o schimbare de IP-uri.
 
Bun, am reuşit să rezolv această operaţiune la o parte dintre calculatoare, între timp, vedeam şi pacienţi, însă calculatorul din camera de recuperare vizuală tot nu funcţiona. Am fost atenţionat asupra acestui aspect de către o colegă, la un moment dat, am reuşit să-l fac să funcţioneze. Urma să mă reîntorc în biroul meu, când, în uşă, apare patronul, care mă întreabă dacă am rezolvat problema. Îl informez că da, dar în acelaşi timp îi spun că nu mă pot multiplica astfel încât să pot rezolva în acelaşi timp şi calculatoare, şi pacienţi. Mi se reproşează şi verbal şi din priviri că trebuia să mă descurc oricum şi să nu las colegii să aştepte. Doar pentru că am îndrăznit, tot verbal, să mă apăr, explicând că nu puteam să fiu în mai multe locuri în acelaşi timp, într-o primă fază, doctorul Mrini, acolo, pe hol, m-a luat de gât şi m-a strâns, m-a apucat de ceafă şi mi-a reproşat din nou că nu mi-am ajutat colega în timp util. I-am spus că data viitoare când vrea să-şi bată joc de mine să mă anunţe... Am observat apoi că îşi dă ceasul jos de la mână. După, m-a invitat jos, la subsol, într-unul dintre birouri, să discutăm. Am coborât, fără să mă gândesc la ce va urma. Nu am intrat în biroul dânsului, ci într-un altul, foarte aproape.
 
Ajunşi acolo, n-am avut timp decât să observ că închide uşa. M-a lovit cu capul în frunte, am sângerat, apoi am primit pumni în tâmple şi alţi pumni sau palme peste ceafă. Sincer, mi-am pierdut echilibrul, nici nu mai ştiu câte lovituri au fost. Nonşalant, a plecat la baie să se spele de sângele meu sau şi de al dânsului, nu ştiu. Buimac, am ieşit din birou şi m-am îndreptat direct în vestiar. Acolo, un coleg m-a întrebat ce am păţit, însă nu am fost în stare să vorbesc. M-am îmbrăcat, am părăsit clinica la 9.38, mi-am anunţat soţia şi ne-am îndreptat către spital.
 
Aici am fost consultat, abia la ora 21.00 am părăsit urgenţa. Pentru că durerea de cap şi starea de rău nu s-au ameliorat, ne-am reîntors la urgenţă în cursul zilei de astăzi (n.r. 10 martie), pentru alte investigaţii. Între timp, am reuşit să-mi fac o programare la un neurolog”, ne-a povestit bărbatul agresat.

Plângere la poliţie şi certificat medico-legal


Bărbatul a mers şi la secţia 2 Poliţie, pentru a depune o plângere privind agresiunea suferită. Agent principal Florian Munteanu, ofiţer de serviciu la secţia 2, ne-a confirmat că plângerea a fost înregistrată şi cazul va fi preluat de comandatul secţiei. Tot ieri, bărbatul agresat s-a adresat şi Serviciului Judeţean de Medicină Legală, pentru o examinare. Luni va primi certificatul medico-legal, pe care îl va depune la poliţie, iar după consultări cu avocatul, probabil şi în instanţă.

„Suntem şocaţi de ce ni s-a întâmplat!!!“

Realizând probabil situaţia, care o dezavantajează, conducerea clinicii, prin intermediul directorului executiv, a încercat să ia legătura cu angajatul, telefonic şi prin mesaje, pentru rezolvarea problemei. Bărbatul spune că nu va da curs acestor discuţii şi va merge până la capăt în acest caz.
 
„Suntem şocaţi de ceea ce ni s-a întâmplat.
Nu vrem ca evenimentul să treacă nevăzut, deoarece este inadmisibil ca în secolul 21 angajatorul să îşi trateze un angajat cu pumnii, mai ales când are pretenţia că este o persoana publică, un medic de succes. Nu vreau ca altcineva să mai treacă prin ce am trecut eu, nu vreau ca oamenii cu putere financiară şi cu influenţă în societate să considere că pot să-şi jignească, umilească şi lovească angajaţii doar pentru că aceştia din urmă sunt nişte oameni simpli şi umili care câştigă o pâine. În doi ani cât am lucrat în clinică nu am avut niciun incident cu nimeni, însă numai în ultimele 3-4 luni cel puţin trei asistente au demisionat. Oare de ce?“, a conchis bărbatul, care a lăsat să se înţeleagă că nu ar fi rău ca şi Inspectoratul Teritorial de Muncă să facă o verificare la clinică. Vă reamintesc, victima deţinea multiple funcţii în cadrul clinicii, deşi era oficial încadrat pe un singur post!

Ce spune MRINI

„În ceea ce priveşte situaţia cu angajatul meu Mihai Tanasov, cel care mă acuză că l-am lovit, doresc să fac următoarele precizări: Corina şi Mihai, familia Tanasov, au fost angajaţii clinicii în ultimii doi ani. În urmă cu aproape două luni, Corina a decis să-şi dea demisia. Menţionez că performanţă sa la locul de muncă era mai mult decât nesatisfăcătoare, în ciuda nenumăratelor discuţii pe care le-am purtat cu ea. Am considerat că demisia soţiei nu trebuie să se răsfrângă şi asupra soţului ei, aşa că am continuat colaborarea cu acesta. Numai că, surprinzător, comportamentul şi atitudinea lui Mihai Tanasov faţă de colegele sale s-au schimbat. Şi, din păcate, în rău. Nu ştiu dacă acest lucru se datorează faptului că soţia sa nu mai este angajata noastră.
 
Ultimul episod, cel despre care a relatat Mihai din punctul său de vedere, a avut loc pe dată de 9 martie. Mihai Tanasov a început să-şi jignească şi să-şi apostrofeze colegele într-un mod nedemn pentru un bărbat şi pentru un angajat al unei unităţi medicale. Am încercat să îl calmez, dar pentru că era clar că lucrurile urmau să degenereze, am avut intuiţia să îl chem în birou. Aici, a continuat să mă jignească, să mă scuipe, să mă ameninţe, şi chiar m-a lovit, iar eu, din instinct, m-am apărat. Menţionez că m-am prezentat la Serviciul de Medicină Legală şi că cercetarea poliţiei se află în desfăşurare. Aşteptăm concluziile anchetei“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, dr. Hicham Mrini, medic specialist oftalmolog.

Cu privire la cele expuse de dr. Hicham Mrini, Mihai Tanasov a declarat: „Eu nu am jignit şi nu am lovit. Este cuvântul lui împotriva cuvântului meu. Camerele de luat vederi sunt cheia în acest caz.“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii