Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:17 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident grav în județul Bistrița după ce o mașină a intrat într-un cap de pod. Un mort și trei răniți

ro

13 Mar, 2020 07:53 1730 Marime text
Un accident rutier grav s-a produs vineri pe DN 17, în zona localității Uriu din județul Bistrița după ce un autoturism a intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului au rezultat patru victime dintre care una încarcetată. Persoana încarcerată a fost declarată decedată.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, la fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean, un echipaj SAJ Beclean și un echipaj cu medic SAJ Dej.

„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului patru victime, dintre care una încarcerata cu leziuni incompatibile cu viața, trei conștiente și cooperante care sunt evaluate la fața locului de către echipajele medicale”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Două dintre victime au fost transportate la spitalul din municipiul Dej.

Cum s-a produs accidentul

Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism înmatriculat în județul Suceava, un tânăr de 27 de ani din același județ, cel mai probabil pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un imobil.

În urma accidentului, din păcate, o femeie, pasageră în autoturism și-a pierdut viața. Șoferul și alți doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii sunt la fața locului, dirijează circulația la nevoie și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

Pasagera care a decedat avea 53 de ani. În autoturism se mai aflau alți doi tineri de 27 și 17 ani și o femeie de 70 de ani. Toate victimele sunt din județul Suceava.

Sursă foto: ISU Bistrița-Năsăud
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii