Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A scăpat cu viaţă dar a ajuns în Arestul IPJ Constanţa Poliţistul de frontieră Ivan, reţinut pentru 24 de ore

ro

18 May, 2012 00:00 1571 Marime text

Răsturnare de situaţie în dosarul accidentului mortal produs, marţi seara, aproape de localitatea Comana, în urma căruia un lucrător al Gărzii de Coastă a decedat.

Deşi le-a declarat lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa că mortul a condus maşina, Marius Marin Ivan, rănit în acelaşi accident, a fost reţinut pentru 24 de ore. Din câte se pare, poliţistul de frontieră Marius Marin Ivan ar fi fost la volanul automobilului „morţii" şi că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.

Încă un poliţist în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa. Ghinionistul se numeşte Marius Marin Ivan, este poliţist de frontieră al Gărzii de Coastă şi a fost implicat într-un grav accident rutier în urma căruia un coleg de serviciu a decedat. Potrivit unor surse, după producerea tragediei rutiere, Marius Marin Ivan ar fi declarat lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa că la volanul maşinii s-a aflat Doru Jica, de aproape 40 de ani, tot poliţist de frontieră. Cei doi desfăşurau activităţi specifice la Punctul de Trecere al Frontierei de la Negru Vodă şi ieşiseră din serviciu cu aproape 12 ore înainte de accident. După ce a stat internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Ivan a fost prezentat organelor de anchetă cu prepunere de reţinere pentru 24 de ore. La finele acestui termen, poliţistul încătuşat va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, omul legii fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi conducerea unui automobil pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comisarul-şef Tudorel Dogaru, şeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier Constanţa susţine că, în urma expertizei, a reieşit viteza aproximativă a automobilului în care se aflau cei doi poliţişti de frontieră, aceasta fiind între 110 şi 115 kilometri pe oră. Asta în condiţiile în care viteza pe respectivul sector de drum este limitată la 100 de kilometri/oră. Tot comisarul-şef Tudorel Dogaru spune că Ivan avea o alcoolemie de 1,90 grame la mie, în timp ce poliţistul decedat avea 1,15 grame la mie. Şeful Biroului Accidente mai declară că Ivan riscă o pedeapsă cu închisoare cuprinsă între 5 şi 15 ani.  

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii