Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

70 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă în judeţ

ro

25 Feb, 2013 23:21 1247 Marime text
La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, Consiliul Local are obligaţia de a înfiinţa, la propunerea primarului, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă (SVSU), precum şi de a conştientiza importanţa asigurării unui management eficient al situaţiilor de urgenţă, în vederea protejării cetăţenilor. SVSU asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, animalelor şi bunurilor periclitate de orice situaţie de urgenţă şi este mâna dreaptă a primarului.

În prezent, la nivelul judeţului Constanţa, sunt înfiinţate un număr de 70 de astfel de servicii în cele 58 de comune, 9 oraşe şi 3 municipii. Dintre acestea, 63 sunt de categoria I, iar 7 de categoria a-III-a, acestea din urmă fiind dotate fiecare cu câte o autospecială pentru stingerea incendiilor. În plan teritorial, SVSU-urile sunt constituite în echipe specializate pe tipurile de risc prevăzute în planul de analiză şi acoperire a riscurilor corespunzătoare fiecărei localităţi, realizându-se astfel posibilitatea intervenţiei cu personal voluntar în cazul tuturor situaţiilor de urgenţă. La nivel judeţean, serviciile voluntare sunt încadrate cu un număr de 89 de angajaţi şi 2.263 voluntari. Pe parcursul anului 2012, serviciile voluntare au participat atât singure, cât şi în cooperare cu serviciile profesioniste de urgenţă sau private la un număr de 184 de intervenţii, serviciile voluntare care au intervenit la cele mai multe din totalul intervenţiilor fiind cele ale localităţilor Lipniţa - cu un număr de 31 de intervenţii, Băneasa - cu 26 de intervenţii, Peştera - cu 23 de intervenţii, Ovidiu - cu 22 de intervenţii, Corbu/Istria - cu 15 intervenţii şi Comana - cu 13 intervenţii.

În acest an, una dintre direcţiile de acţiune ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" al judeţului Constanţa este desfăşurarea de acţiuni comune cu serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (puncte mobile de informare preventivă, exerciţii demonstrative, Ziua Porţilor Deschise) în cadrul campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar!".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii