Administrația Prezidențială, despre incidentul cu dronă din Portul Constanța - „A fost controlată de ruși”
Administrația Prezidențială, despre incidentul cu dronă din Portul Constanța - „A fost controlată de ruși”
28 Sep, 2026 14:00
ZIUA de Constanta
96
Marime text
96
Marime text

Până în acest moment, ancheta arată că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța în 5 iunie a fost controlată de către Federația Rusă. Urmează să fie stabilite detalii tehnice suplimentare, a precizat Administrația Prezidențială într-un interviu.
Un astfel de fenomen a fost identificat și de alte state aliate, în special de țările baltice, se mai arată potrivit știripesurse.ro
Ancheta privind incidentul din 5 iunie este încă în desfășurare. Până în prezent au fost formulate concluzii preliminare.
Administrația Prezidențială precizează că, deși instituțiile române au acționat prompt în baza protocoalelor existente, ancheta a evidențiat necesitatea unor măsuri suplimentare.
Potrivit informațiilor transmise de Administrația Prezidențială, România a început încă din ziua incidentului un dialog cu Ucraina, partenerii din Uniunea Europeană și aliații din NATO. În ceea ce privește cele patru drone maritime pierdute de forțele ucrainene în noaptea de 4 spre 5 iunie, autoritățile române au fost informate că acestea erau programate să se autodistrugă începând cu ora 10:26.
"Ancheta privind incidentul produs în data de 5 iunie 2026, când o dronă maritimă de suprafață fără echipaj la bord a explodat în Portul Constanța, este încă în desfășurare, deoarece, pe parcursul investigațiilor, s-a constatat că există elemente a căror clarificare necesită un interval mai lung de timp decât cel estimat inițial. Până în prezent, a fost formulat un set de concluzii preliminare și sunt în derulare alte investigații pentru obținerea de date tehnice suplimentare în scopul conturării unei imagini cât mai complete și precise asupra întregului incident. Conform raportului preliminar, incidentul din Portul Constanța a reprezentat un eveniment cu potențial major de risc, care a reușit să fie gestionat eficient de autoritățile române, în baza protocoalelor și legislației existente, fără victime sau pagube semnificative. Incidentul a testat capacitatea României de a gestiona acest tip de amenințări emergente, într-un context geopolitic tensionat și caracterizat de evoluții tehnologice rapide.
Deși instituțiile române au acționat prompt și responsabil, în baza protocoalelor existente, este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor situații similare în viitor.
Au fost identificate o serie de măsuri, unele fiind deja implementate, iar altele în curs de îndeplinire:
-crearea unui flux unic de comunicare și de notificare între instituțiile române și forțele ucrainene (realizată complet);
-crearea unui mecanism interinstituțional mai eficient pentru managementul integrat al acțiunilor în situații speciale și de criză, inclusiv în domeniul comunicării publice (în curs de realizare);
-accelerarea modernizării apărării portuare și maritime, inclusiv a părții centrale și sudice a Mării Negre, în special dotarea cu un sistem integrat de detecție pentru USV-uri, un sistem anti drone și anti USV interoperabil cu infrastructura NATO (în proces de evaluare interinstituțională).
Având în vedere complexitatea incidentului, este necesar să subliniem că orice evaluare tehnică sau juridică privitoare la natura, cauzele, determinarea răspunderii subsidiare sau implicațiile multidimensionale de securitate ale unui asemenea eveniment intră în sfera exclusivă de competență a autorităților abilitate prin lege.
Evaluările preliminare indică, pentru moment, ipoteza preluării controlului dronei de către Federația Rusă, urmând a fi stabilite detalii tehnice suplimentare. De altfel, este un fenomen identificat și de alte țări Aliate, în special Țările Baltice.
Explozia dronei a fost rezultatul unui mecanism automat de autodistrugere, confirmat de partea ucraineană.
De menționat că România a demarat încă din ziua incidentului un dialog sistematic și aprofundat atât cu Ucraina, cât și cu partenerii din UE si aliații din NATO.
Citește și
A fost drona din Portul Constanța în derivă sau teleghidată? Răspunsul autorităților
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


