Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 29 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dronă prăbușită în județul Brăila! O echipa specializată a MApN face verificări

ro

29 Sep, 2026 09:14 128 Marime text
În dimineața zilei de marți, 29 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, căzut pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila.

Potrivit MApN, incidentul a fost semnalat autorităților în cursul nopții, prin apel la 112, de către un cetățean care a comunicat despre căderea unui obiect, urmată de producerea unui incendiu care s-a stins, fără a produce victime sau pagube materiale.

Echipe ale Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații au ajuns la fața locului și au securizat perimetrul, urmând ca acestea să cerceteze fragmentele identificate.

O echipa specializată a MApN se va deplasa la locul incidentului pentru cercetarea zonei.

Precizăm faptul că sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în cursul nopții trecute.

Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile“ - conform MApN

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
                   
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii