Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:08 14 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri locale în vremea SARS - CoV2 – e-candidatura!

ro

06 Jul, 2020 00:00 2308 Marime text
  • Candidații pentru alegerile locale din 27 septembrie trebuie să se adapteze noilor măsuri stipulate în proiectul de hotărâre prin care stabilește metodologia depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători, inițiat de Autoritatea Electorală Permanentă
  • Noutatea localelor din acest an este că dosarele de candidatură se pot depune şi în format electronic iar semnăturile de susținere se pot strânge şi prin e-mail
  • altă notate este reprezentantă de faptul că va exista o singură listă de susţinători pentru primar şi consilieri locali şi una pentru consilierii judeţeni şi pentru preşedintele consiliului judeţean

Pandemia de coronavirus nu schimbă doar cursul vieții unei întregi generații de elevi și studenți ci și al clasei politice
Candidații pentru alegerile locale din 27 septembrie trebuie să se adapteze noilor măsuri stipulate în proiectul de hotărâre prin care stabilește metodologia depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători, inițiat de Autoritatea Electorală Permanentă.
 

Noutatea localelor din acest an este că dosarele de candidatură se pot depune şi în format electronic iar semnăturile de susținere se pot strânge şi prin e-mail.

După cum se poate observa, se acceptă semnătura electronică calificată ca având aceeași valoare ca și semnătura olografă.

Prin suport informatic se înţelege orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern.

Tradiționaliștii pot opta pentru listele de susţinători şi candidaturi depuse pe suport hârtie, dar trebuie să întocmească patru dosare.
 

O altă notate este reprezentantă de faptul că va exista o singură listă de susţinători pentru primar şi consilieri locali şi una pentru consilierii judeţeni şi pentru preşedintele consiliului judeţean.

Dosarele de candidatură pe suport informatic vor fi însoțite de un formular, în două exemplare originale, semnat şi datat olograf de către persoana desemnată să depună candidaturile de către conducerea partidului, a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale, a alianţei politice sau a alianței electorale care a propus candidaturile, respectiv de către candidatul independent.

Datele susținătorilor și semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice și serviciile de poștă electronică.

Listele de susținători întocmite în format electronic pot fi semnate de către susținători cu semnătură electronică. Lista de susținători poate conține datele unui singur susținător.
Listele de susținători în format electronic sunt valabile numai dacă veridicitatea datelor este atestată prin declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, întocmită în format electronic, dată conform legii și modelului prevăzut în anexa nr. 5 la prezenta metodologie și semnată cu semnătură electronică calificată de către persoana care a colectat datele și semnăturile susținătorilor.

Nu trebuie uitat nici faptul că Guvernul a adoptat în luna aprilie a.c. ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea la jumătate a numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale.

Pentru a propune candidaturi în circumscripţiile electorale, partidele şi alianţele vor trebui să depună liste cu un număr minim de 25.000 de susţinători.
Este de așteptat ca metoda electronică să fie utilizată în special de candidații din municipii și orașe, în mediul rural fiind greu de imaginat că viitorii aspiranți la funcția de primar își vor strânge semnăturile necesare candidaturii prin mijloace electronice.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii