Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se pregătește un nou regulament de acces? Decebal Făgădău, nu se lasă “Zona Peninsulară va deveni, în cele din urmă, pietonală!”

ro

01 Jun, 2020 00:00 4513 Marime text
  • Consilierii locali municipali au aprobat în ultima ședință de Consiliu, proiectul de “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța-etapa II “

  • 27 de străzi, străduțe și alei care nu au fost incluse în proiectele anterioare, de la bd. Ferdinand până la Cazino vor fi reabilitate

     
  • Între timp, judecătorii de la Tribunalul Constanța au anulat și au explicat și de ce regulamentul de acces în zona peninsulară
  • Din declarațiile primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, este clar că municipalitatea pregătește un alt regulament sau amendarea celui existent în baza motivării magistraților
  • Edilul invită locuitorii la dialog și anunță că accesul va fi permis doar riveranilor și celor care desfășoară activități socio-economice în zonă

Consilierii locali municipali au aprobat în ultima ședință de Consiliu, proiectul de “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța-etapa II “.
Astfel a fost modificată și valoarea totală estimativă a investiției. "Reamenajarea integrate a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța - etapa II", cod SMIS 129228, va costa 26.443.554,43 lei (inclusiv TVA), din care valoarea totală eligibilă este de 25.373.210,98 lei iar valoarea totală neeligibilă 1.070.373,45 lei. Contribuția proprie în proiect a municipalității este în sumă de 1.070.373,45 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2%, în cuantum de 507.464,22 lei, reprezentând cofinanțarea din valoarea eligibilă a proiectului. Perioada de implementare a proiectului este cuprinsă în intervalul 2018-2023
 

Ce presupune etapa a II-a de reamenajarea integrată a zonei pietonale

Primăria Constanţa a emis încă din octombrie 2018, Certificatul de urbanism nr. 2621 pentru „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa - etapa II“ şi organizare lucrări. Certificatul are o valabilitate de 24 de luni, iar beneficiarul lucrărilor este municipalitatea.

Străzile din zona peninsulară programate pentru reamenajare în cadrul proiectului sunt: intrare Dragon strada Plevnei, strada Mihail Kogălniceanu, strada Virtuţii, strada Dragoş Vodă, strada Ecaterina Varga, strada Negru Vodă, strada Vasile Ţurcanu, strada Poştei, strada Callatis, strada Doinei, strada C.A. Rosetti, strada Zambaccian, strada Sulmona, strada Orientului, strada Crângului, strada 9 Mai, strada Gheorghe Şonţu, strada Prof. Ion Cantacuzino, strada Teodorescu Valahu (Luntrei), strada Cristea Georgescu, strada Grigore Tocilescu, strada Horia, strada Constantin Brâncoveanu, strada Reiner Francisc, strada Basarabi, strada Traian (Judecătoria Constanţa), precum şi alei din zona delimitată de bulevardul Regina Elisabeta şi străzile Remus Opreanu, Reiner Francisc şi Cristea Georgescu, pavimentul de pe platforma statuii Anghel Saligny, trotuarele aferente străzii Traian, scara de acces din strada Termele Romane şi scara de acces spre bulevardul Regina Elisabeta.
 

Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanței a fost anulat

Între timp, judecătorii de la Tribunalul Constanța au anulat și au explicat și de ce regulamentul de acces în zona peninsulară.
Este vorba despre anularea hotărârea Consiliului Local nr. 371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa.
În acest moment, circulația rutieră în zona peninsulară a municipiului Constanţa se desfășoară liber, fără a fi necesar un permisul special.

Revenind la decizia prin care s-a hotărât anularea hotărârea Consiliului Local nr. 371/27.09.2018 privind aprobarea Regulamentului de acces în zona peninsulară a municipiului Constanţa, în motivare, instanța arată, printre altele, că „indiferent dacă scopul ce a stat la baza emiterii actului normativ ce vizează zona reglementată, respectiv «acela de protejare a acestei părți urbanistice importante a municipiului Constanța, cu numeroase vestigii antice și clădiri monument, având stiluri și caracteristici bine definite», este unul ce apare ca justificat, o asemenea protejare nu se poate face decât în măsura în care este necesară, cu respectarea legalității și luându-se în considerare interesul social“.

Tribunalul mai arată că reclamanții și intervenienții din acest dosar nu au contestat dreptul municipalității de a stabili norme prin care să fie protejate monumentele istorice și orice alte obiective de interes ci au invocat faptul că deși autoritatea locală are acest drept, el trebuie exercitat în conformitate cu legea.

Instanța a mai reținut că instituirea unor tipuri de permise de acces pentru diferiți destinatari nu poate reprezenta măsura necesară și suficientă pentru atenuarea efectelor Regulamemntului, având în vedere că susținerile reclamanților și intervenienților nu vizează doar afectarea determinată de dificultatea de deplasare în interiorul zonei reglementate ci și impactul pe care reglementarea circulației l-ar avea asupra vieții rezidenților sau apropiaților acestora și mai alea asupra activității diverselor entități ce funcționează în zonă.
 

“Invit constănțenii, ca în loc să se lupte cu această schimbare de mentalitate și de abordare, să ne fie alături”

Din declarațiile primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, este clar că municipalitatea pregătește un alt regulament sau în cel mai rău caz, amendarea celui existent în baza motivării magistraților care au decis anularea acestuia.

“Un alt proiect important este legat de reabilitarea centrului istoric, etapa a II-a, un proiect de 26 de milioane de lei. Pentru a nu exista nicio confuzie: până acum am făcut o primă etapă iar acum ne-au rămas 27 de străzi, străduțe și alei care nu au fost incluse în proiectele anterioare, de la bd. Ferdinand până la Cazino;

Așadar, vorbim despre un proiect nou, iar 27 de străzi se vor face de la zero, cu sistem de canalizare pluvială, pentru că nu există în zona Peninsulară. Învățăm din proiectele anterioare și facem lucrurile din ce în ce mai bine”, a afirmat edilul.

Foarte interesant, este faptul că acesta a strecurat în declarații următoarea afirmație: “Zona Peninsulară va deveni, în cele din urmă, pietonală. Accesul va fi permis doar riveranilor și celor care desfășoară activități socio-economice în zonă. Așa este în orice centru istoric al oricărui oraș de vechimea Constanței. Invit constănțenii, ca în loc să se lupte cu această schimbare de mentalitate și de abordare, să ne fie alături”.

Fiind an electoral, Decebal Făgădău fie a ales să manifeste deschidere totală pe acest subiect, fie întinde o mână locuitorilor și afaceriștilor din Peninsulă ca să treacă cu bine peste alegerile care vor veni până la urmă în această toamnă.

 

Citește și:

Constănțeanul supărat Inventarul pavajului din Peninsulă înainte de demararea etapei II-a de reamenajare a zonei pietonale din centrul istoric( galerie foto)

Regulamentul de acces în zona peninsulară a Constanței a fost anulat. Iată motivarea judecătorilor

Proiectul de reamenajare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei, etapa II-a, modificat de Consiliul Local Municipal. Au crescut costurile neeligibile (documente)

Începe licitația pentru reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanța

Ce străzi intră în reabilitare Reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei pe mâna unei firme controversate

Se va aplica regulamentul de acces în zona peninsulară Primăria demarează etapa a doua de reamenajare a zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei (galerie foto+document)

Ce străzi intră în reabilitare Reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric al Constanţei pe mâna unei firme controversate



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii