Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:20 01 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recuperarea unor drepturi din mandatul de fost consilier județean Unul dintre inculpații în dosarul „Mită în Portul Constanța” continuă procesele de executare a conturilor Prefecturii Constanța!

ro

01 May, 2025 17:00 296 Marime text
  • Cu ceva timp înainte de a intra în vizorul DNA, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime Constanța, Emil Sorin Banias și-a încercat norocul prin politică iar în 2016 devenea  consilier județean pe listele ALDE Constanța
  • Prin dispoziția prefectului de la acea vreme, fostul consilier județean ALDE, Emil Banias pleca din CJC în 2017, însă a demarat o serie de procese, prin care și-a recâștigat mandatul cu o lună înainte de încetarea de drept
  • În paralel a deschis mai multe procese prin care a vrut să recupereze de la Instituția Prefectului județului Constanța indemnizațiile retroactive de ales dar și pe cele de membru ATOP pe perioada în care nu și-a putut exercita mandatul
  • În 2021, Instituția Prefectului județului Constanța a pierdut recursul judecat de magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul nr.18402/212/2020, care a avut ca obiect o contestaţie la executare 212/S/2020
  • Prefectura a făcut contestație la executare, a câștigat iar doi ani mai târziu într-un alt dosar cu același obiect, magistrații de la secția civilă a Judecătoriei Constanța au decis să admită validarea popririi 212/S/2020 cerută de Banias alături de un executor judecătoresc
  • Zilele trecute, această decizie a fost atacată cu recurs la Tribunalul Constanța
 
 
 

 
 
Emil-Sorin Banias, în prezent director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, cercetat pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în dosarul numit generic „ Mită în Portul Constanța” continuă procesul pentru recuperarea unor drepturi din perioada în care a fost consilier județean din partea ALDE.


De unde a pornit procesul?

Emil Sorin Banias câștiga în 2016 un mandat de consilier județean pe listele ALDE Constanța.

Încetarea mandatului lui Banias în 2017 a dus și la înlocuirea acestuia din calitatea de membru ATOP, unde avea o indemnizație de 2000 de lei/lună.


Practic, prin decizia magistraților de la Curtea de Apel, care s-au pronunțat în dosar pe 20 mai a.c. și au respins recursul instituției Prefectului ca nefondat, lui Emil Banias trebuie să i se plătească aproximativ 75.000 de lei de la cei care i-au pus capăt mandatului de ales județean în 2017.

Banias și-a exercitat mandat timp de aproape doi ani, până când pe fondul unor lupte interne din filiala, conducerea ALDE a decis excluderea lui din partid.

Alesul județean făcea parte și din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, subordonată Consiliului Județean Constanța.

În anul 2017, Banias a fost exclus din partidul ALDE iar ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales, locul de consilier județean a fost declarat vacant de fostul președinte al Consilului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu (n.r. actual deputat PSD).

Totodată, ordinul de încetare a mandatului a fost emis de prefectul județului Constanța de la acea vreme, Adrian Nicolaescu (n.r. în prezent condamnat pe 30 aprilie a.c. la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în dosarul în care ar fi refuzat nejustificat să valideze o propunere a Comisiei Locale Mihail Kogălniceanu pentru eliberarea titlurilor de proprietate pe un teren de 19 hectare aflat pe malul lacului Siutghiol.).


Banias a plecat din CJC însă a demarat o serie de procese, pe care le-a câștigat.

Curtea de Apel Constanţa a soluționat în 2019 și recursul Prefecturii Constanța, împotriva deciziei Tribunalului prin care Emil Banias și-a recăpătat pe final, doar mandatul de ales județean.

Concomitent cu procesele pentru recâștigarea mandatul, Emil Banias a demarat o serie de procese în instanță împotriva instituției Prefectului județului Constanța, pentru recuperarea sumelor retroactive din perioada în cadrul nu l-a putut exercita.

La momentul declanșării proceselor, Banias susținea că ar fi vorba despre suma de 135.324 lei brut, fără penalități reprezentând drepturi băneşti cuvenite în calitate de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică aferente perioadei 01.07.2017-30.09.2020.
A urmat o serie de procese fără număr între părți.

În 2021, Instituția Prefectului județului Constanța a pierdut recursul judecat de magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul nr.18402/212/2020, care a avut ca obiect o contestaţie la executare 212/S/2020

Prefectura a făcut contestație la executare, a câștigat iar doi ani mai târziu într-un alt dosar cu același obiect, magistrații de la secția civilă a Judecătoriei Constanța au decis să admită validarea popririi 212/S/2020 cerută de Banias alături de un executor judecătoresc.

Pe 21.12.2022, de pildă Tribunalul Constanța, secția civilă se pronunță în dosarul 8340/212/2021 și decide următoarele : „ Respinge exceptia inadmisibilitatii motivului de apel privind puterea de lucru judecat, ca neintemeiată. Admite apelul. Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că Admite contestația la executare. Anuleaza somația din data de 09.03.2021, încheierile din aceeași dată și toate actele subsecvente acestora, emise în cadrul dosarului de executare nr.212/2020 de executor judecătoresc Stoica -Constantin Adrian. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Dar fostul consilier nu renunță și deschide un nou dosar, cu nr. 16401/212/2022, în care magistrații de la secția civilă a Judecătoriei Constanța decid pe 20 martie 2023 să admită validare poprire 212/S/2020.

Iată soluția pe scurt: „Admite cererea. Validează poprirea înfiinţată în Dosarul de executare nr.212/2022 de către B.E.J.Adrian Stoica și asociații faţă de terţul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța. Cu drept la apel în termen de 5 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Constanta. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,20.03.2023”.



Părți în acest dosar au fost: Executor judecătoresc Stoica Constantin Adrian din cadrul SPEJ Adrian Stoica și Asociații – petent, Emil Sorin Banias – creditor, Instituția Prefectului județului Constanța – debitor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța- terț poprit.

Nemulțumite de decizia instanței de fond, Instituția Prefectului județului Constanța și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în calitate de apelant au înregistrat recurs în dosarul 16401/212/2022 la secția civilă a Tribunalului Constanța.



Magistrații nu au stabilit un termen de judecată pentru apel.


Cercetat de DNA în dosarul „Mită în Portul Constanța”
 
În calitate de director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Emil Sorin Banias este cercetat de procurorii DNA pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în dosarul numit generic „ Mită în Portul Constanța”.
 
Oficial DNA - Mită în Portul Constanța

„În continuarea comunicatului nr. 124/VIII/3 din 24 februarie 2025, vă aducem la cunoștință faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, respectiv 25 februarie 2025, față de inculpații:

  - CHIRILĂ FLORIN-LAURENȚIU, director Direcția Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
  - VIȘAN GEORGE-GABRIEL, director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
- CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită (4 infracțiuni) și complicitate la dare de mită (3 infracțiuni din care 2 în formă continuată);
 
 - MOCANU LUCIANA-IZABEL, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 
- DUMITRACHE ION, șeful organizației municipale Constanța a unui partid politic, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită și infracțiunii constând în fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
 
 
- VOINESCU IONUȚ, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă, pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și

- 12 persoane fizice fără calitate specială, oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită.
  
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus următoarele:
 
1. punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
- BANIAS EMIL-SORIN, director Sucursale în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

- IFIMOV OTILIA, funcționar în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;
 2. punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 24 februarie 2025, față de inculpații:
 
- ISAREV FLOAREA, șef serviciu Licențe și Autorizări în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

 - STĂETU MIHAELA-ALINA, BRĂTULESCU SERGIU-IONUȚ, SOARE ANA-MARIA, funcționari în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită;

- trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită;
 
3. punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul M.B.G., persoană fizică fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită;
 
4. efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 11 (unsprezece) suspecți:
- opt societăți comerciale S.C. JT TERMINAL CONSTANȚA S.R.L., S.C. BOSKALIS S.R.L., S.C. SEA CONTAINER SERVICES S.R.L., SC ALMATRANS SRL, VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS B.V. ROTTERDAM - SUCURSALA CONSTANȚA, S.C. ABC VAL S.R.L., S.C. ALMMA CONTRACTORS GROUP S.R.L., S.C. BETOANE și PREFABRICATE S.R.L., pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită și
- trei persoane fizice fără calitate specială, reprezentanți ai unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită.
         
 În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt.

În perioada 2024 - 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici menționați anterior sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.


Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici sunt de aproximativ 350.000 de euro.
În concret, oamenii de afaceri și reprezentanții societăților comerciale ar fi urmărit prin aceste demersuri următoarele:
         - facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
         - urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
         - îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de inculpatul B.P.;
         - asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
         - câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;
         - aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;
         - urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;
         - închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
         - angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.
         Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la  aproximativ 6.000.000 de euro, la acest moment al cercetărilor.
 
         Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei șapte inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
         - să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală,
         - să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
         - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
         Celor șapte inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
         Inculpaților, respectiv suspecților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale, în conformitate cu prevederile 307 și 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În acest dosar, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”.
 
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
         
Averea și interesele lui Emil Sorin Banias

În ultima declarație de avere, din iulie 2024, a menționat că deţine două terenuri intravilane situate în județul Constanța (Eforie Sud) și în județul Călărași(Iezeru). Ambele terenuri au fost dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare. Terenul din Eforie Sud, cumpărat în 2006, are o suprafață de 199mp, iar cel din Iezeru are 3.488 mp, fiind achiziționat în 2011.
Conform datelor înscrise în document, acesta are și un apartament în Constanța, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 1993, cu o suprafață de 49 mp, dar și o casă de locuit în Eforie Sud, dobândită prin contract de vânzare-cumpărare în 2006, cu o suprafață de 171 mp. Banias a înscris în declarația de avere și două autoturisme: unul marca Mercedes Benz și altul marca Skoda Fabia, dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare. Acesta mai deține și hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligațiuni) în valoare de 405.667 lei în 2024, comparative cu 2023, unde valoarea era de de 190.800 lei. În 2024 a declarat că deține și acțiuni la Hidroelectrica SA; în valoare de 6.900 lei.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menţionat venituri din salarii, astfel: 212.854 lei de la CN APM Constanța, contract individual de muncă, 62.377 lei, aparținând soției, contract individual de la muncă, la Ceronav.

În ceea ce privește venituri din cedarea folosinței bunurilor, a declarat suma de 3.500 euro din închirierea unui apartament. La capitolul venituri din investiții, a precizat suma de 11.691 lei, dobândă certificat trezorerie, Ministerul Finanțelor.

În declarația de interese completată a menționat calitatea de asociat în cadrul SC Amireti Trans SRL, SC Ban Com SRL, SC ETI Comercial SRL.


Despre SC Amireti Trans SRL

Potrivit platformei termene.ro, societatea a fost înființată la data de 27 februarie 1995. Firma are sediul pe Bulevardul Mamaia, Nr. 90, Bloc, Constanța, Județ Constanța

Amireti Trans SRL are ca obiect de activitate transporturi rutiere de ăarfuri.

Asociat unic și administrator este Banias Emil Sorin.

Numele Banias Emil Sorin apare și în Ban Com SRL și ETI Comercial SRL.


Despre SC Ban Com SRL

Potrivit platformei termene.ro, societatea a fost înființată la data de 9 noiembrie 1992. Firma are sediul pe Bulevardul Tomis, Nr. 26, Constanța, Județ Constanța.

Ban Com SRL are ca obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Asociați sunt Banias Maria, Banias Emil Sorin, Banias Mircea Marius (n.r. fost senator PNL de Constanța), Banias Emil.

Administrator este Banias Maria.

Banias Emil apare și în Euro Shipping Services SRL, Euro River Transport SRL .


Despre SC ETI Comercial SRL

Potrivit platformei termene.ro, societatea a fost înființată la data de 17 octombrie 1996. Firma are sediul pe Bulevardul Mamaia, Nr. 90, Constanța, Județ Constanța.

ETI Comercial SRL are ca obiect de activitate comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate.

Asociați sunt Banias Emil Sorin și Banias Mircea Marius( n.r. fost senator PNL de Constanța). Administrator este Banias Emil Sorin.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Emil Sorin Banias, inculpat în dosarul „Mită în Portul Constanța ”Când se vor aduna toate probele din ancheta DNA, atunci o să fac comentarii“ (VIDEO)


Averea și interesele lui Emil Sorin Banias, inculpat în dosarul „Mită în Portul Constanța” (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii