Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:18 06 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi, termen în procesul privind licitația pentru modernizarea drumului județean DJ 391, tronsonul Tuzla-Biruința

ro

06 Nov, 2025 10:00 178 Marime text

Foto cu rol ilustrativLa Curtea de Apel Constanța are loc astăzi primul termen în dosarul nr. 481/36/2025, aflat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect un litigiu în materie de achiziții publice. Reclamant este societatea OYL Company Holding AG SRL din Slobozia, iar pârâtă este Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.

Procesul are ca punct de pornire plângerea formulată de companie împotriva Deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) nr. 2335/C7/244/11.08.2025, adoptată în cadrul procedurii de achiziție publică pentru contractul de modernizare a DJ 391, tronsonul Tuzla – Biruința, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

CNSC a decis anularea adresei de solicitare de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, precum și a actelor subsecvente, obligând Asociația de Dezvoltare Durabilă să reevalueze oferta depusă de asocierea OYL Company Holding AG SRL – SC Eurocerad International SRL din punct de vedere tehnic, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Totodată, cererea de intervenție formulată de G&M Road Building Engineering SRL a fost respinsă, la fel și excepția inadmisibilității invocată de aceasta.

Decizia CNSC este obligatorie pentru părți, iar autoritatea contractantă are la dispoziție 15 zile de la comunicare pentru reluarea procedurii de evaluare și atribuire. În termen de 10 zile de la comunicarea deciziei, aceasta poate fi contestată în instanță — demers realizat de OYL Company Holding AG SRL, ceea ce a generat prezentul litigiu.

Dosarul se află în faza de fond, iar în ședința de astăzi instanța urmează să stabilească programul de judecată și posibile măsuri procedurale.

Despre OYL Company Holding AG SRL

OYL Company Holding AG SRL a fost înființată în 2006, are sediul în Slobozia și activează în domeniul lucrărilor de construcții de drumuri și autostrăzi. În 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de 305,2 milioane de lei, un profit de 40,28 milioane de lei și 388 de angajați, marcând o creștere de peste 33% față de anul precedent. Firma este controlată de Corneliu Dragomir, iar administrator este Ion-Sorin Micșa. Potrivit datelor publice, compania are peste 450 de contracte câștigate în sistemele de achiziții publice și directe începând cu anul 2007.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii