Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre - 30,57%, Nicuşor - 23,32%

ro

23 Feb, 2011 00:54 3218 Marime text
deschidere.jpgDupă ce în paginile cotidianului nostru relatam că primarul Radu Mazăre se lăuda că a fost votat de 70% dintre constănţeni, în realitate procentul fiind de 30,57%, vedem că şi şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, n-a primit 47,03% din voturi, ci 23,32%. Aducem în prim-plan rezultatele reale obţinute de cei doi în contextul în care ambii au susţinut că se gândesc dacă să mai candideze sau nu în 2012, după ce vor afla opţiunea constănţenilor în urma unui sondaj

Cei doi şefi de municipiu, respectiv judeţ de la malul mării, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, ambii pesedişti, au ieşit de câteva săptămâni cu o nouă găselniţă pentru a atrage atenţia alegătorilor, mai ales că mai este un an până la următoarele alegeri.

Nicusor_rezultate_Radu_Mazare_Nicusor_Constantinescu.jpgDupă ce au stat şi-au copt-o, cei doi, la distanţă de câteva zile unul de celălalt, i-au anunţat pe constănţeni că s-au gândit bine dacă să mai candideze sau nu pentru un nou mandat de primar, respectiv preşedinte de consiliu judeţean şi vor să afle părerea constănţenilor în urma unui sondaj pe care îl vor efectua în curând.

Probabil cei doi şefi s-au gândit foarte bine la o altă candidatură din cel puţin două motive: participarea din ce în ce mai scăzută a populaţiei la vot din cauza lipsei încrederii în cei care ne reprezintă, dar şi adevăratele rezultate pe care cei doi le-au obţinut la ultimele alegeri, în 2008.

În urmă cu aproape doi ani, scoteam la iveală faptul că procentele cu care primarul Radu Mazăre ieşea aproape în fiecare zi în presă, lăudându-se că l-au votat 70% dintre locuitorii Constanţei, reprezentau de fapt 30,57% din voturile cetăţenilor cu drept de vot. Procentul a fost obţinut foarte simplu. Chiar dacă Mazăre spunea că a fost votat de 68,65% dintre constănţeni, în realitate, el a primit încrederea a doar 30,57% dintre locuitorii Constanţei, adică procentul real calculat raportându-ne la numărul real de locuitori ai Constanţei care s-au prezentat la vot. La acest rezultat se ajunge luând în calcul faptul că din totalul de 282.423 de constănţeni cu drept de vot aflaţi pe listele electorale permanente s-au prezentat la vot doar 125.787 de cetăţeni, dintre care 86.357 i-au acordat votul primarului în funcţie.

Frica de rezultate i-a împins spre sondaje

Acelaşi calcul aritmetic simplu l-am aplicat şi în cazul preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, care, mai puţin lăudăros comparativ cu prietenul său Mazăre, nu s-a fălit atât de mult cu rezultatul pe care l-a luat la CJC. Actualul şef al CJC susţine că, în urma alegerilor din 2008, a primit votul a 47,03% dintre locuitorii judeţului. Rezultatul a fost calculat raportându-se la numărul de locuitori ai judeţului care au ieşit la vot şi ale căror voturi au fost valabile, şi nu luându-se în calcul locuitorii judeţului aflaţi pe listele electorale permanente. Dacă aplicăm regula de mai sus, luând în considerare faptul că dintr-un total de 635.505 de locuitori cu drept de vot, s-au prezentat la urne doar 315.125, dintre care 148.208 au votat PSD, adică pe Nicuşor Constantinescu, rezultă că şeful CJC a fost votat de 23,32% dintre locuitorii judeţului.

Cu alte cuvinte, liderul de la CJC a avut toate motivele pentru a adopta tactica primarului Mazăre, văzând că procentajul real este chiar mai mic cu şapte procente decât cel obţinut de colegul Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • geana 23 Feb, 2011 16:56 CONFORM LEGII ELECTORALE SUNT LUATE IN CALCUL NUMAI VOTURILE VALABIL EXPRIMATE, ALE ALEGATORILOR CARE EFECTIV SE PREZINTA LA VOT !!! DECI, CINE NU VOTEAZA NU CONTEAZA !!! Q.E.D. !
  • gogu 23 Feb, 2011 08:25 Cei care nu voteaza nu conteaza.