Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al IICCMER
Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al IICCMER
177
Marime text

Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Acesta a postat în mediul online un mesaj prin care transmite decizia a fost luată în contextul noii configurații politice, determinată de trecerea Partidului Național Liberal în opoziție.
PRECIZĂRI:Dată fiind procedura administrativă, eliberarea din funcție, la cerere, va intra în vigoare miercuri, 21 octombrie 2026.
Este o decizie pe care o consider firească și necesară. Nu pentru că activitatea unei instituții precum IICCMER ar trebui să depindă de schimbările politice – dimpotrivă, am susținut întotdeauna autonomia profesională și instituțională a acesteia –, ci pentru că, în ceea ce mă privește, onestitatea presupune concordanță între convingeri, principii și acțiuni.
Nu cred în privilegiul funcțiilor exercitate indiferent de împrejurări și nici în oportunismul adaptării convingerilor la conjuncturile puterii. Cred, în schimb, în responsabilitate, în asumare și în obligația morală de a rămâne consecvent propriilor valori.
Închei astfel un mandat început la 10 martie 2022, în care am încercat, alături de cîțiva dintre experții Institutului, să transformăm IICCMER într-o instituție mai prezentă în spațiul public, mai activă în documentarea și investigarea crimelor comunismului și mai implicată în educarea democratică a noilor generații.
Privesc retrospectiv cu satisfacția unor proiecte și realizări concrete.
IICCMER a contribuit decisiv la introducerea disciplinei obligatorii „Istoria comunismului din România” în învățământul liceal, începând cu anul școlar 2025-2026. Este, probabil, una dintre cele mai importante realizări ale acestui mandat, pentru că memoria istorică nu poate fi construită durabil în absența educației.
Am coordonat elaborarea, împreună cu dl secretar de stat Dragoș Hotea, din Cancelaria Prim-ministrului și cu alți colegi din instituții guvernamentale și academice, Strategia Națională pentru Conștientizarea Consecințelor Represiunii Comuniste, un document de politici publice menit să ofere coerență și perspectivă pe termen lung eforturilor statului român în domeniul memoriei antitotalitare, aflat acum în faza de proiect de Hotărîre de Guvern.
Am continuat și extins investigațiile privind crimele și abuzurile regimului comunist, inclusiv prin documentarea tragediilor petrecute în căminele-spital destinate minorilor considerați „irecuperabili”, prin sesizări adresate organelor judiciare și prin proiecte de documentare dedicate victimelor represiunii, inclusiv celor care și-au pierdut viața încercând să treacă frontierele României comuniste.
Am susținut și dezvoltat, împreună cu managerul acestuia, dl Ștefan Rădulică, proiectul Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat și al Centrului Educațional aferent, unul dintre cele mai importante demersuri de recuperare a memoriei represiunii comuniste din România contemporană. Proiectul de restaurare a "Închisorii Tăcerii" și de construcție a Centrului Educațional privind Comunismul are în perspectivă imediată (din luna noiembrie 2026) o linie de finanțare neconcurențială de 19 milioane de euro, bani nerambursabili, asigurată prin ADR Sud-Est - vezi https://www.iiccmer.ro/.../transparenta/informatii-publice/
Am consolidat dimensiunea educațională, academică și internațională a Institutului, prin conferințe, investigații, publicații, expoziții, școli de vară și parteneriate cu universități, institute de cercetare, muzee și organizații ale societății civile, din România și din străinătate.
Am adus în dezbaterea publică, inclusiv prin cercetări sociologice realizate în parteneriat, problema nostalgiei față de comunism și a vulnerabilităților democratice pe care aceasta le exprimă, insistând asupra necesității unei reacții instituționale lucide, fundamentate științific și lipsite de echivoc în raport cu orice formă de apologetică totalitară (evenimentul prin care am lansat public această problematică, împreună cu INSCOP Research, în iulie 2025, a contorizat 26 milioane de viualizări și 14.000 de preluări mass-media).
Am susținut public necesitatea condamnării fără ambiguități a crimelor comunismului și a tratării consecvente a tuturor ideologiilor totalitare, indiferent de culoarea lor politică.
Dincolo de aceste obiective îndeplinite, am încercat să imprim activității Institutului o direcție intelectuală și civică limpede: memoria comunismului nu trebuie să rămână doar o preocupare a istoricilor, ci trebuie să devină parte a conștiinței democratice a societății românești.
Din punctul meu de vedere, un mandat public trebuie evaluat în primul rând prin rezultate, nu prin declarații de intenție. De aceea, îi invit pe toți cei interesați să consulte rapoartele de activitate ale IICCMER pentru anii 2022, 2023, 2024, 2025 și pentru intervalul ianuarie-octombrie 2026. Aceste documente reflectă amploarea proiectelor realizate, efortul colectiv care le-a făcut posibile, dificultățile întâmpinate și direcțiile de dezvoltare instituțională pe care le-am urmărit.
Cred că transparența reprezintă nu doar o obligație administrativă, ci și o formă fundamentală de respect față de cetățeni. Nu solicit nimănui să îmi acorde credit pe baza propriilor mele afirmații. Invit, în schimb, la o evaluare întemeiată pe fapte, documente și rezultate verificabile.
Rapoartele și alte documente de interes public pot fi consultate aici:
Rapoartele de activitate 2022–2026: https://www.iiccmer.ro/.../transpar.../raport-de-activitate/
Documente instituționale și Plan managerial 2026: https://www.iiccmer.ro/.../transparenta/informatii-publice/
Activități și comunicate din 2026: https://www.iiccmer.ro/2026/
Consider că acesta este modul firesc în care trebuie încheiat un mandat public: cu asumarea responsabilității, cu prezentarea rezultatelor și cu respect față de dreptul cetățenilor de a judeca singuri activitatea unei instituții.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără oamenii alături de care am lucrat.
Le mulțumesc colegilor mei din IICCMER pentru profesionalism, pentru efortul depus și pentru încrederea cu care au însoțit proiectele instituției, inclusiv în momente dificile.
O mulțumire cu totul specială îi adresez d-lui Dan Odi Țălnaru, directorul executiv al Institutului, un colaborator de excepție, un profesionist dedicat și un om pe care m-am putut baza în asumarea și ducerea la bun sfârșit a unor proiecte complexe. Loialitatea instituțională, competența și solidaritatea sa au contat enorm în acești ani.
Le sunt recunoscător partenerilor noștri din mediul academic, din societatea civilă, din instituțiile publice și din organizațiile internaționale pentru deschidere, colaborare și încredere. Mulțumesc, de asemenea, reprezentanților mass-media care au înțeles importanța misiunii IICCMER și au contribuit la aducerea în atenția publicului a temelor pe care le-am susținut.
Adresez mulțumiri sincere colegilor mei din Partidul Național Liberal, în mod special celor din organizația PNL Iași, pentru susținerea și încrederea acordate. Apartenența mea politică a fost și rămâne una asumată, întemeiată pe atașamentul față de valorile liberalismului democratic. Tocmai de aceea consider că actualul context politic impune un gest de consecvență, nu o negociere a principiilor.
Plec din această funcție cu sentimentul datoriei împlinite, conștient că mai sunt multe lucruri de făcut și că instituțiile sunt, prin definiție, mai importante decât oamenii care le conduc vremelnic.
Nu plec însă din spațiul preocupărilor care mi-au definit activitatea academică, intelectuală și civică. Voi continua să susțin, cu aceeași convingere, adevărul istoric, memoria victimelor totalitarismului, educația democratică și valorile libertății.
Pentru mine, experiența conducerii IICCMER a reprezentat mai mult decât exercitarea unei demnități publice. A fost o responsabilitate morală, intelectuală și civică, pe care am încercat să o onorez în fiecare zi“ - transmite Daniel Șandru pe pagina sa de Facebook
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


