Polonia Au fost dezvăluite naționalitățile celor cinci cetățeni străini răniți în atacul armat de la Cracovia
Polonia: Au fost dezvăluite naționalitățile celor cinci cetățeni străini răniți în atacul armat de la
112
Marime text

Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca „fascinat” de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP.
Zece cetățeni polonezi au fost de asemenea răniți, între care doi polițiști în timpul acestui atac care a avut loc în fost capitală poloneză, cunoscută destinație turistică din Polonia, potrivit Agerpres.
Starea de sănătate a celor 15 persoane spitalizate pentru răni prin împușcare s-a ameliorat ușor în cursul nopții, dar nu toate sunt în afara pericolului, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliției citate de media poloneze.
Șase persoane au fost ucise, între care un cetățean britanic.
Atacatorul a fost rănit grav de poliție. Operat, el se afla duminică dimineața în stare critică, a indicat aceeași purtătoare de cuvânt.
Anchetatorii, convinși că el a acționat singur, se străduiesc să stabilească motivațiile și profilul său psihologic.
Identificat în presă prin prenume și inițiala numelui - Mihal O., născut în 2002 - locuia împreună cu părinții săi și sora sa într-un apartament din Ostrowiec Swietokrzyski, un orășel situat la două ore de drum cu mașina de Cracovia.
Corpurile lor au fost găsite la domiciliul lor.
„Am descoperit corpurile a trei persoane într-un apartament din centrul Ostrowiec Swietokrzyski: un bărbat de 53 de ani și două femei de 52 și 21 de ani. Acestea erau părinții și sora” atacatorului, a indicat poliția într-un comunicat duminică.
„Corpurile lor purtau răni de gloanțe”, potrivit aceleiași surse. Au fost confiscate șapte arme de foc.
Atacatorul a năvălit la bordul unei mașini la marginea pieței centrale din Cracovia, foarte frecventată de turiști străini și a deschis focul la întâmplare asupra trecătorilor, turiști, șoferi de taxi și vizitii ale unor trăsuri emblematice ale orașului.
Poliția a intervenit în câteva minute. O cursă contra cronometru de urmărire s-a angajat între autorul faptelor, aflat la volanul unui Subaru negru, și un echipaj al poliției locale.
La o intersecție, bărbatul a lovit o mașină care staționa. În ținută militară, mascat, cu cască, cu o vestă tactică, el a ieșit din mașină și a angajat un schimb de focuri cu doi polițiști. Era înarmat cu o pușcă semiautomată AR-15.
Cei doi agenți au fost atinși de gloanțe, dar unul dintre ei, în pofida rănilor, a reușit să-l neutralizeze. Imagini cu acest schimb de focuri au făcut înconjurul rețelelor de socializare.
Potrivit anchetatorilor, citați de presa poloneză, Michal O. nu avea antecedente judiciare. El era membru, împreună cu tatăl său, al unui club de tir.
Ministrul de interne a avansat sâmbătă seara ipoteza unui bărbat sensibil la idei „ultranaționaliste”. „Totul arată că el era fascinat de ideologii de extremă dreaptă”, a afirmat Marcin Kierwinski.
Citește și:
Atac armat în Polonia! Șase persoane ucise și cel puțin 16 rănite. Trei cadavre, descoperite la locuința suspectului
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


