Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:32 03 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instanța a suspendat executarea autorizației de construire a blocului lui Nicu Babu de pe strada Budapesta, din Constanța

ro

23 Jul, 2021 00:00 2315 Marime text
  • Astoria Residence SRL, Dima SRL și Primarul municipiului Constanța au pierdut procesul cu locuitorii din vecinătaea investiției de pe strada Budapesta
  • Astfel, autorizația de construire a fost suspendată
  • Societatea Astoria Residence SRL poate face apel
 
Astoria Residence SRL, Dima SRL și Primarul municipiului Constanța, pârâți în dosarul de pe rolul Tribunalului Constanța, cu privire la un bloc care se ridică pe strada Budapesta din municipiul Constanța, au pierdut procesul. Este vorba de un bloc care se ridică la o vecinătate mică de un alt imobil edificat deja. Oamenii din blocul învecinat au chemat firmele în instanță – pe Dima SRL că a obținut autorizația, iar pe Astoria Residence SRL, actual investitor.
 
Astfel, judecătorii au decis, pe 21 iulie 2021, anularea autorizației de construire nr. 795/24.05.2019, până la soluționarea acțiunii în fond. Totodată, din soluția instanței redăm următoarele: „ Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 1805 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 21.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.”
 
Imobilul în cauză este un bloc de pe strada Budapesta nr. 2. În anul 2020, societatea Dima SRL, controlată de Jamal Zeido şi Zeido Zeido, fostul consul al Siriei la Constanţa, a solicitat acord de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa pentru modificarea unor imobile ridicate pe strada Berlin nr. 1, strada Berlin nr. 2 şi strada Budapesta nr. 2.
 
Autoritatea pentru Protecţia Mediului Constanţa a transmis nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Modificare proiect autorizat cu autorizaţia de construire nr. 795/24.05.2019 «Construire imobil S+P+4E+Etaj tehnic retras-locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, împrejmuire teren şi organizare de şantier» prin recompartimentări interioare, supraetajare cu un nivel (în limita a 20% din suprafaţa construită desfăşurată) şi modificare faţade”, amplasat în municipiul Constanţa, strada Budapesta nr. 2.
 
Reamintim că pe data de 24 mai 2019, societatea Dima SRL, controlată de Jamal Zeido şi Zeido Zeido, a obţinut de la Primăria Constanţa un act de urbanism care permite ridicarea unui imobil de patru etaje în municipiul Constanţa. Este vorba despre autorizaţia de construire nr. 795, care constă în „Construire imobil S+P+4e+nivel tehnic retras locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, împrejmuire teren şi organizare de şantier“. Investiţia imobiliară va fi realizată pe strada Budapesta nr. 2.
 

Bloc de 10 etaje în Mamaia

 
În mai 2021, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul imobiliar al societății Astoria Building SRL, documentație depusă de Nicu Babu.
 
Este vorba de proiectul „Construire imobil P+10E cu locuințe colective și parcaje la parter împrejmuire proprietate și organizare execuție lucrări”, propus a fi amplasat în oraș Năvodari, Mamaia Nord, str. Bdul Mamaia Nord, Lot 3 – 1/1/3. Titular al proiectului este Astoria Building SRL prin Babu Nicu. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, str. Unirii, nr.23, cât și la sediul Astoria Building SRL.
 

Astoria Residence SRL

 
Societatea a fost înființată în anul 2017, cu sediul social în municipiul Constanța, pe strada Duiliu Zamfirescu. Asociat unic și administrator este Nicu Babu. În anul 2020, firma a raportat 1 salariat, la o cifră de afaceri de 4.554.465 lei, cu un profit de 2.616.361 lei.

 

Despre Nicu Babu și firmele sale



 
Numele lui Nicu Babu este cunoscut în mediul de afaceri constănțean. El este asociat unic și administrator la Astoria Residence SRL. La Tulcea, deține cu 50% și este administrator la Fish Tour Delta SRL. Tot cu 50% și administrator este și în firma Graficons SRL. Lavdor Perla Mării SRL este o firmă unde deține 67%, fiind și administrator. Mai este asociat cu 90% la Nicolaos SRL.
 
La Fish Tour Delta este asociat alături de Adrian Strechie, iar administrator sunt cei doi și Alexa Iulian Diaconu. Administratorul Alexa Iulian Diaconu este administrator și la Fish Tour Mila 23 SRL și la Cafea Unic SRL, cât și asociat în Silex Clasic SRL.
 
Graficons SRL are 136 de contracte publice încheiate. Este asociat în firmă cu Gheorghe Goga, amândoi având funcția de administrator. Gheorghe Goga este asociat la El Sanitas 2000 SRL și la Electro Sanitas SRL, unde are și rol de administrator. Mai este asociat și administrator în altă firmă a lui Nicu Babu – Nicolaos SRL.
 
În Lavdor Perla Mării SRL, este asociat alături de Capital Gate Residence SRL. Nicu Babu și Gabriel Banu sunt administratorii firmei. Pe Gabriel Banu îl mai găsim în firmele Logistik Top Rent SRL, Lukactiv Concept SRL, Total Construct Logistik SRL, Capital Gate Residence SRL, Activ Logistik Concept SRL, Caurdwell Metal Group SRL, Inside Smart Project SRL, Logistik Total Rental SRL, Arun Consulting SRL și Arun Contabilitate Consultanță SRL.
 
A mai fost asociat la Niba Cons SRL și Clatul SA, ambele fiind radiate.
 
A mai fost finanțator al echipei Săgeata Năvodari.
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Se modifică blocul de patru etaje ridicat de Astoria Residence SRL pe strada Budapesta din Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii