Tribunalul Constanța a respins apelul lui Nicu Babu. Ordinul de protecție rămâne definitiv
Tribunalul Constanța a respins apelul lui Nicu Babu. Ordinul de protecție rămâne definitiv
217
Marime text
Tribunalul Constanța – Secția I civilă a respins, astăzi, 29 ianuarie 2026, ca nefondat apelul formulat de Nicu Babu împotriva ordinului de protecție emis în favoarea Adrianei Babu. Decizia este definitivă.
Hotărârea a fost pronunțată în dosarul nr. 306/212/2026, având ca obiect ordin de protecție, în care Adriana Babu a avut calitatea de intimat-reclamant, iar Nicu Babu pe cea de apelant-pârât. Instanța a menținut astfel soluția Judecătoriei Constanța, care dispusese anterior emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de 11 luni.
Prin soluția pronunțată, judecătorii Tribunalului Constanța au stabilit și plata onorariilor avocaților din oficiu. Astfel, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța a sumei de 301 lei, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru intimata Adriana Babu, conform delegației pentru asistență judiciară gratuită nr. 168/21.01.2026. De asemenea, aceeași sumă, 301 lei, va fi avansată pentru avocatul din oficiu al apelantului Nicu Babu, conform delegației nr. 169/21.01.2026. Onorariile avocaților rămân în sarcina statului.
Decizia a fost pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Reamintim că, în primă instanță, Judecătoria Constanța a constatat existența unui pericol real pentru viața și integritatea fizică și psihică a victimei și a dispus mai multe măsuri restrictive împotriva lui Nicu Babu, printre care evacuarea din locuința familiei, obligarea la păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de victimă și reședința acesteia, stabilirea temporară a locuinței copilului minor la mamă, consiliere psihologică săptămânală și prezentare lunară la poliție.
Odată cu respingerea apelului, ordinul de protecție rămâne definitiv și continuă să producă efecte până la expirarea termenului stabilit de instanța de fond.
Citește și:
Termen astăzi la Tribunalul Constanța în apelul privind ordinul de protecție emis pe numele lui Nicu Babu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


