Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:56 31 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Devenea deținut politic pentru că a vrut să părăsească țara. Astăzi, de Nașterea Maicii Domnului, Mirel Marin Stănescu aniversează 80 de ani

ro

08 Sep, 2020 00:00 1105 Marime text

 
Pe vremea când era elev în clasa a X-a în Constanța, Mirel Marin Stănescu  a luat decizia de a pleca din țară. Securitatea l-a reținut, la 13 august 1957, înainte de a-şi pune planul în aplicare și a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională pentru «ostilitate față de regimul de democrație populară» şi pentru «acte preparatorii de trecere a frontierei».
După doi ani de detenție, în care a trecut prin penitenciarele Constanța, Jilava, Cluj, Ocnele Mari, Gherla şi Periprava, a fost eliberat la 1 septembrie 1959.
Aceasta este, pe scurt, biografia deținutului politic Mirel Marin Stănescu, așa cum este prezentat în secțiunea „Din marea de amar”, a paginii oficiale a Memorialului Sighet.

 
Mirel Marin Stănescu s-a născut, în zi sfântă, la 8 septembrie 1940, în Constanţa, și a urmat cursurile Şcolii Generale numărul 6 din localitate, apoi pe cele ale Liceului „Mihai Eminescu“ din acelaşi oraş.
Crescut într-o atmosferă ostilă faţă de regimul comunist, în timpul liceului, Mirel Stănescu a luat decizia de a pleca din ţară. El a avut mai multe discuţii pe această temă, dar şi împotriva regimului comunist, cu mai mulţi colegi şi prieteni ai săi şi cu vecinul său Valentin Beer. Acesta din urmă a discutat, la rândul său, cu un marinar, Vasile Grigoraş, care le promisese că îi va scoate din ţară cu vaporul.
În cele din urmă, Securitatea a aflat despre planurile acestora, iar la 13 august 1957, Mirel Stănescu, care, în acel moment, era elev în clasa a XI-a, a fost arestat şi dus la sediul Securităţii din Constanţa.
În arestul Securităţii, el a aflat despre arestarea lui Valentin Beer şi a lui Vasile Grigoraş, care fuseseră reţinuţi cu câteva zile mai devreme. După câteva luni de anchetă, la începutul lunii noiembrie 1957, în urma procesului judecat de Tribunalul Militar din Constanţa, Mirel Stănescu a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională, fiind acuzat de „ostilitate față de regimul de democrație populară“ şi de „acte preparatorii de trecere a frontierei“. Vasile Grigoraş a primit o condamnare de 5 ani, iar Valentin Beer de 4 ani.
În ianuarie 1958, Mirel Stănescu, cu toate că era minor, a fost transferat la penitenciarul Jilava, unde timp de o lună de zile a stat într-o celulă cu încă 80 de deţinuţi. În februarie 1958, acesta a fost transferat la penitenciarul Cluj Minori. A rămas aici până în mai 1958, când închisoarea a fost desfiinţată, iar deţinuţii au fost transferaţi la penitenciarul Ocnele Mari. Aici, Mirel Stănescu a rămas până la împlinirea vârstei de 18 ani.
În septembrie 1958, a fost transferat la penitenciarul Gherla, iar în mai 1959, a fost dus în Balta Brăilei, în lagărul de muncă Periprava, unde deţinuţii erau folosiţi la recoltarea stufului, la munci agricole sau la construirea de diguri.
A fost eliberat la 1 septembrie 1959. După eliberare, el a continuat să fie urmărit de Securitate până în 1978. Tot după încheierea detenţiei, Mirel Stănescu a reuşit să se angajeze la Întreprinderea Mecanică Navală, unde a fost şicanat, ameninţat şi interogat de ofiţeri de Securitate.
În prezent, locuieşte în Constanţa și este membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.
 

Arhiva foto a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei - fond Mirel Stănescu
 
Citește și:

Incredibila suferinţă a unui fost deţinut politic, din Constanţa, sub regimul lui Ficior „Am văzut oameni murind şi un evadat pus în lanţuri şi snopit în bătaie” (document)

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii