Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

13 medici s-au chinuit trei zile sa depisteze o peritonita

ro

14 Dec, 2006 00:00 1415 Marime text

# O tanara a fost la un pas de moarte din cauza ignorantei sau incompetentei personalului medical

Cosmarul unei tinere din Constanta a inceput in seara zilei de 8 decembrie cand, in urma unor dureri abdominale, AM in varsta de 27 de ani s-a prezentat in serviciul de urgenta al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU).Dupa ce a consultat-o pe AM, medicul de garda Cristina Dan a decis ca nu este nimic grav, iar femeia a plecat acasa. Pentru ca se simtea din ce in ce mai rau, dupa doar doua ore, a revenit la spital. De aceasta data, a fost vazuta de chirurgul Ionut Iordache, care a infirmat suspiciunea de abdomen acut. Pentru ca bolnava a inceput sa aiba varsaturi, medicii din Unitatea de Primire Urgente au expediat-o la Spitalul de Boli Infectioase (SBI), cu diagnosticul de gastroenterita acuta. Inainte insa, medicii "urgentisti" i-au administrat tinerei mai multe calmante. In ciuda starii grave, aceasta a fost nevoita sa-si procure singura medicamentele prescrise. Asigurata ca problemele de sanatate nu mai sunt de competenta SCJU, AM insotita de mama ei au parasit urgenta. Din pacate, suferintele femeii nu s-au incheiat aici.Minge de ping-pong intre spitaleAnalizand starea bolnavei si suspectand-o de pancreatita, medicul de garda a trimis-o pe aceasta la sectia Medicala III, pavilion aflat in curtea SBI. In tot acest timp durerile abdominale ale femeii devenisera insuportabile. In jurul orei 04,00, AM a ajuns la Sectia Medicala III. Dorind sa intre, tanara si mama ei au constatat ca usa de la intrare era blocata cu o canapea. Le-a deschis o femeie de serviciu, care a chemat asistenta. Dupa ce a aflat care este situatia bolnavei, aceasta foarte calma, le-a trimis intr-un salon. Intre timp, starea tinerei s-a inrautatit. Disperata mama fetei a alergat la asistenta. "Am intrebat-o daca au medic in sectie si am rugat-o sa-l cheme, pentru ca m-am gandit ca fiica mea nu mai rezista", ne-a spus mama tinerei. Intr-un tarziu, la insistentele acesteia a aparut dr. Florica Dehelean. Vizibil deranjata, aceasta ne-a precizat ca, "pentru o varsatura si un scaun prost nu trebuia sa va plaseze la noi", a povestit femeia. "Cand a catadicsit sa se prezinte doctorul Dehelean, ceasul arata 06,30", a mai spus mama fetei. Ni s-ar fi parut normal ca medicul de garda sa preia cazul unui pacient odata cu prezentarea lui pe sectie, mai ales in cazurile grave, cum se pare ca este cel de fata. Surse din interior afirma ca pentru o garda in spital, medicii ridica un milion de lei. Ca urmare, am dorit sa aflam ce anume a impiedicat-o pe dr. Dehelean sa intarzie in consultarea unei urgente, insa atitudinea acesteia ne-a surprins. Intrebata de reporterii cotidianului ZIUA de Constanta daca a fost in spital in aceea noapte, medicul a afirmat: "Nu stiu, n-am nimic de declarat. Va rog, poftiti afara". Multumindu-se sa priveasca doar fisa si fara sa vada pacientul, medicul de garda a trimis-o pe bolnava inapoi la SBI, a precizat mama tinerei."Am rugat din suflet sa-i faca o radiografie"Aici AM a fost internata cu diagnosticul de gastroenterita acuta, cazul fiind preluat de dr.Valentina Florea. Desi femeii i-au fost aplicate perfuzii cu antibiotice si calmante, starea ei continua sa se inrautateasca. "Am solicitat, chiar de la inceput, efectuarea unei radiografii pe gol sau ecografii, insa dr. Florea a ezitat sa-mi faca. Pana la urma, dupa o zi de la internare si ingrijorata de lipsa imbunatatirii starii de sanatate, aceasta a acceptat investigatiile". Dupa o ecografie la SBI, prin care medicul a constatat ca totul e in limite normale, dr. Florea a trimis-o in aceeasi zi, la insistentele mamei, care o insotea pe AM la Policlinica II, pentru efectuarea unei radiografii pe gol. Rezultatul acesteia a evidentiat apendice spart in cavitatea abdominala cu risc major de complicatii. Dr. Sorin Rugina, directorul SBI, a declarat ca, in opinia sa, medicii infectionisti au procedat corect in limita posibilitatilor spitalului si ca se vor face demersuri pentru procurarea unui laborator propriu de radiologie. Ca urmare, pe 11 noiembrie, femeia a fost transferata de urgenta la sectia de Chirurgie a SCJU. Imediat, ea a suferit o interventie chirurgicala care a durat doua ore. Diagnosticul principal pus de cadrele medicale a fost apendicita acuta cu abces peritoneal. Se pare ca, daca operatia mai intarzia consecintele ar fi fost dramatice. AM ne-a declarat ca medicul care a operat-o i-a spus ca numai tineretea a ajutat-o sa reziste la problema de sanatate pe care tocmai a depasit-o. Din fericire, acum AM si-a revenit, dar a ramas dezamagita de actul medical pe care il presteaza unele cadre medicale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adina 08 Apr, 2014 12:59 E jale cu medicii noștri. ...tocmai de-asta își permit sa se joace cu viețile noastre ca nu-i trage nimeni la răspundere! Poate se vor schimba lucrurile în bine și în acest sistem...