Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:07 23 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Necazurile lui Ioan Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter“. 171 de ani de la nașterea marelui scriitor

ro

18 Jan, 2019 00:00 407 Marime text
Astăzi se împlinesc 171 de ani de la nașterea scriitorului, pedagogului și marelui om de cultură Ioan Slavici. Acesta s-a născut pe 18 ianuarie 1848 la Șiria, în Arad, și a decedat pe 17 august 1925, la Crucea de Jos, la Putna. Clasele primare le urmează mai întâi la Șiria, apoi la Arad. Pentru că era înconjurat de maghiari, este nevoit să le învețe limba și chiar să urmeze liceul maghiar, întâmpinând dificultăți deoarece trebuia să învețe într-o limba care nu era cea maternă.
 
Talentul său de scriitor este observat încă din copilărie, astfel că devine membru al Societății de Lectură a elevilor români, coordonată de Mircea V. Stănescu. În anul 1865 se transferă la liceul german din Timișoara, unde a avut o perioadă dificilă din pricina faptului că familia lui sărăcise brusc. Din nefericire, familia Slavici s-a confruntat și cu molimă, iar mulți dintre membrii săi au murit din această cauză. Rămas aproape singur, Ioan Slavici a trebuit să se angajeze ca preceptor.
 
În anul 1866 participă la o serbare cu cântece și recitări, iar acest moment este catalogat drept debutul său în lumea culturală, deoarece, în cadrul evenimentului recită poezia „Răsunet”. 1869 este anul în care Ioan Slavici se înscrie la Facultatea de Drept de la Pesta, dar o frecventează doar patru luni, deoarece se întoarce acasă după o perioadă din cauza greutăților financiare pe care le-a întâmpinat acolo.
 
Întors acasă, se angajează la „scrietor” la notarul din Comlăuș, iar în această perioadă experimentează o serie de povești din viața satului românesc, ce vor fi mai târziu transpuse în proză. Tot în același an, unul cu multe schimbări pentru Ioan Slavici, datorită recrutării în armata imperială, reușește să își continue studiile, transferându-se la Viena, unde, spunea el, a trăit „ca într-un fel de beție sufletească”.
 
Ioan Slavici s-a arătat interesat de științele politice, astfel că participă la adunările „Societății literaro-științifice” și ale „Societății literare-sociale România”, unde se discutau diferite subiecte politice ale zilei.
 
Devine prieten cu Mihai Eminescu, iar legătura dintre ei îl face pe Ioan Slavici să fie din ce în ce mai interesat de publicarea unor articole-manifest. Slavici, fiind un om înțelegător față de națiunile conlocuitoare, era numit de Eminescu „frakie gye gyncolo”, adică frate de dincolo, iar în schimb acesta îi zicea „turcule”.
 
La îndemnul lui Eminescu, chiar dacă Ioan Slavici credea mai mult în vocația sa de observator al vieții sociale și politice, începe să aștearnă pe hârtie amintirile sale din locurile natale, iar în anul 1871 debutează în „Convorbiri literare” cu comedia „Fata de birău”. Pentru a-l ajuta să se integreze mai bine în această lume, Eminescu îi corecta manuscrisele și le trimitea la revistă în scopul publicării.
 
În privința debutului publicistic, amintim de publicarea „Studiului asupra maghiarilor” în „Convorbiri literare”, iar prima sa experiență într-o redacție de ziar are loc atunci când devine colaborator intern al foii umoristice „Gura satului”. Mai colaborează și cu „Telegraful român”. Împreună cu George Coșbuc și Ion Luca Caragiale, scoate revista „Vatra”. Fondează la Arad „Tribuna poporului”, acolo unde a publicat sute de articole.
 
Succesul lui Ioan Slavici i se datorează în totalitate lui Mihai Eminescu, deoarece tot el a fost cel care l-a îndemnat să scrie și primele sale povești, „Tata bătrân” și „Zâna Zorilor”, „Ileana cea șireată”, „Doi feți cu stea în frunte”.
 
În anul 1875 a început colaborarea cu foaia „Telegraful român” din Sibiu, iar doi ani mai târziu se alătură redacției „Timpul”, unde publică nuvela „O viață pierdută”. În 1880 Ioan Slavici devine profesor de limba română și geografie la Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român. Apariția volumului „Novele din popor” a fost bine primită și considerată un moment decisiv în consolidarea prozei realiste în literatura română.
 
După o perioadă mai tulbure, Ioan Slavici schițează proiectul „Memorandumului românilor din Transilvania și Ungaria”, care se va semna la Sibiu în 1892. Nicolae Xenopol aprecia faptul că Slavici „a făcut un pas mai departe și că în proza lui intri într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o lume despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români”.
 
A scris comedii, drame istorice, povești, nuvele, romane și memorii, dintre care amintim: „Toane sau Vorbe de clacă”, „Bogdan Vodă”, „Florița din codru”, „Împăratul șerpilor”, „Popa Tanda”, „Închisorile mele”, „Amintiri”. Unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt romanul „Mara” și nuvela „Moara cu noroc”. De mare importanță au fost și memoriile sale, publicate în volumul „Amintiri”. Nuvela „Moara cu noroc” a fost ecranizată, în anul 1955, filmul omonim, în regia lui Victor Iliu, fiind și astăzi apreciat și vizionat. De asemenea, dintre ecranizări mai amintim „Dincolo de pod” și „Pădureanca”.
 
Lucian Boia considera: „Dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter”.
 
Sursă foto: Captură din filmul „La moara cu Noroc”, anul 1955
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii