Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:16 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 155 – 4.06.2022 Astăzi sărbătoresc provocările

ro

04 Jun, 2022 09:06 1211 Marime text
De fiecare dată când întreb pe cineva ce are nevoie pentru a se simți bine, primesc invariabil răspunsuri precum: să fie liniște, pace, armonie, sau să nu fie conflicte.

Oamenii definesc de multe ori ce NU au nevoie, mai degrabă decât ce au nevoie. Pentru că procesul de învățare uman constă în a afla ce nu vrem, apoi definind de fapt, ce vrem.

Nu știm ce avem nevoie decât atunci când ne împlinim aceste nevoi. Și de multe ori realizăm că, de fapt, nu aveam nevoia respectivă.
”Abia aștept să fiu mare”, spune fiecare copil de multe ori.

Și când ajunge mare, își dă seama că tare bine era în copilărie, cu mai puține responsabilități.
”Vreau acel bărbat (sau acea femeie) în viața mea, pentru a fi fericit/ă.”

Când acei oameni devin partenerii noștri, realizăm că nu aveam nevoie de ei în viețile noastre.
”Vreau casa respectivă, sau mașina, ori diploma sau cariera cutare, pentru a fi mulțumit și fericit”. Le obțin, observ că nu mă fac să mă simt bine și realizez că nu aveam nevoie de ele. Pentru că am investit timp, bani și că am spus tuturor (gură mare și bogată) că acestea sunt nevoile mele, mi-e rușine să recunosc că ceea ce am nu îmi împlinește, de fapt, realele mele nevoi.

Aceasta este provocarea cea mai mare din viața noastră.
Nu știm ce avem (sau nu) nevoie decât atunci când împlinim nevoia. Și constatăm prin proprie experiență dacă era sau nu, real, o nevoie.
Teoria nu ne ajută.

Este nevoie de practică și experiență directă.
Avem nevoie de mult curaj și comunicare bună cu noi înșine să recunoaștem că nu aveam nevoie de ceva pentru care am muncit mult.

Pe drumul cunoașterii, pe care umblu de mult timp, deja sunt peste 40 de ani sau mai mult, am urmat multe căi care au fost ”drumuri înfundate”. M-am apucat de cursuri sau direcții de carieră constatând pe parcurs că nu sunt ceea ce am nevoie sau potrivite structurii mele personale. Un exemplu este legat de cariera profesională. Am pornit pe un drum care m-ar fi dus spre o carieră diferită de cea prezentă, mai implicată în sistemul oficial medical. Forța vieții mi-a explicat destul de clar că nu este drumul meu, închizând multe uși în nasul meu sau făcând să-mi fie grea înaintarea pe drum. Dacă nu vedeam semnele și încăpățânată continuam drumul, destinul meu ar fi fost complet diferit astăzi.

La fel și în viața personală, în ceea ce privește relațiile. Am testat diferite conexiuni, cu mulți și diverși oameni. Am încheiat multe relații realizând că nu era nevoie să le continui, chiar dacă investiția de timp, energie sau resurse a fost mare.

M-a ajutat mult să consider mental orice investiție făcută în exterior (în obiecte, cursuri, relații) ca o investiție în creșterea mea personală. Am învățat devreme în viață că pot crește doar prin experiențe directe. Și am acceptat să plătesc costul acestor experiențe, întrucât doar conversațiile și cărțile nu au fost suficiente.

Astăzi sărbătoresc provocările întrucât ele au reprezentat mereu repere importante în definirea nevoilor personale:
1) Mi-au arătat ce am nevoie să antrenez, în interiorul meu, pentru a le putea depăși
2) Mi-au semnalat că drumul pe care eram nu împlinea nevoi importante pentru mine
Ce sunt provocările?

Orice dificultăți sau greutăți întâmpinăm în derularea activităților zilei.
De la incidente ale corpului fizic (mă lovesc cu capul, dau cu mâna sau piciorul în ușă sau scaun, mă tai sau mă zgârii), la dificultăți de timp (nu ajung la timp, pierd mașina, pierd trenul, este închis acolo unde am nevoie etc) sau conflicte inter-personale (nu pot convinge o persoană să mă servească sau să-mi împlinească nevoile).

Astăzi sărbătoresc provocările zilei, cu zâmbetul pe buze, știind că în Limbajul vieții ele înseamnă doar două lucruri:
- Testarea puterilor mele (chiar vrei să obții ceea ce intenționezi?)
- Indicarea unui drum greșit și căutarea altei variante.
Cum diferențiez între ele?

Continuând mersul pe drum și fiind un observator atent la tot ce se întâmplă. La primele provocări, devin foarte atent, prezent și alert: hopa! Sunt niște valuri mai mari în marea de energie. Oare ce înseamnă? Și continui înaintarea. Dacă valurile se transformă în furtună, îmi redirecționez traseul. Dar nu mă opresc și nu abandonez procesul de dezvoltare.

Haideți să învățăm împreună să folosim provocările zilei pentru a comunica mai eficient cu Forța vieții. Să fim observatori la tot ce se întâmplă și să înțelegem că mereu este o poveste în spatele a tot ce apare pe calea noastră. Și este mereu o poveste ce ne susține creșterea și dezvoltarea. Este alegerea noastră să participăm conștient sau inconștient la derularea sa.

Sărbătorim provocările pentru că ne ajută să rămânem antrenați, alerți, prezenți și conștienți. Să nu uităm că suntem baterii de putere. Să ne menținem ca baterii încărcate de la Sursa a tot ce este: viața. Cât timp suntem vii, creștem, evoluăm, ne dezvoltăm.

O zi de week-end cât mai liniștită pe interior, chiar dacă valurile provocărilor mai văluresc suprafața exterioară a zilei.

Cu iubire, tuturor!

Articol și foto preluate de pe facebook/zyanna orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii