Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local Municipal-ședință maraton. Mai multe proiecte de interes au primit votul aleșilor constănțeni

ro

30 Jan, 2021 00:00 2637 Marime text
 
  • Consilierii locali au participat ieri prin sistem de videoconferință la şedinta ordinară aferentă lunii ianuarie
  • Consilierii locali au votat rectificarea bugetului local pe anul 2020, modificarea HCL nr. 433/2020 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în anul 2021 dar și instituirea unor facilităţi fiscale aplicabile obligaţiilor bugetare restante datorate bugetului local
  • Aleșii locali au mai aprobat și organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiu
  • Peste 30.000 de beneficiari vor primi şi anul acesta tichete în cadrul programului "Respect
  • Au mai fost aprobate și proiectele de hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea reţelelor termice primare şi de transport a energiei termice din municipiul Constanţa, etapa întâi şi etapa a doua

Consilierii locali au participat ieri prin sistem de videoconferință la şedinta ordinară aferentă lunii ianuarie. La ședință au fost prezenți 26 de aleși locali.
Pe ordinea de zi au fost înscrise 31 de proiecte de hotărâre iar pe ordinea de zi suplimentară, alte șase proiecte.
Înainte de a se trece la ordinea de zi, preşedintele de, Mirela Garip a propus un moment de reculegere în memoria fostului consilier local Dănuţ Moisoiu, decedat în cursul zilei de ieri.

În cadrul ședinței, consilierii locali au votat rectificarea bugetului local pe anul 2020, modificarea HCL nr. 433/2020 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale în anul 2021 dar și instituirea unor facilităţi fiscale aplicabile obligaţiilor bugetare restante datorate bugetului local al municipiului Constanţa.
Aleșii locali au mai aprobat și organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Constanţa pentru anul şcolar 2021 – 2022, Regulamentul privind utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Constanţa dar și proiectul tehnic revizuit, a devizului general actualizat, dar şi a finanţării de la bugetul local pentru Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanţa.
Un alt proiect aprobat, vizează valoarea tranşei tichetelor valorice pentru anul 2021, astfel peste 30.000 de beneficiari vor primi şi anul acesta tichete în cadrul programului "Respect". Valoarea unui tichet rămâne 50 de lei, ca şi anul trecut.
Consilierii locali au aprobat și costul mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei părinţilor sau reprezentanţilor legali pentru copiii care frecventează creşele din cadrul Direcţiei General de Asistenţă Socială pentru anul 2021.
Astfel, părinţii care au venituri mai mari de 700 de lei vor achita 10,24 lei pe zi, pentru un copil sau 5,12 lei dacă au doi sau mai mulţi copii. Iar părinţii care au venit mediu brut lunar cumulat pe lună, vor achita 5,12 lei pe zi, în cazul în care au un singur copil, sau 2,56 de lei, dacă au doi sau mai mulţi copii.
Tot în cadrul ședinței de ieri au mai fost aprobate proiectele de hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate pentru reabilitarea reţelelor termice primare şi de transport a energiei termice din municipiul Constanţa, etapa întâi şi etapa a doua.
Proiectele de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din municipiul Constanța - etapa 1 și etapa 2” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției propuse, în municipiul Constanța și cel privind aprobarea proiectului „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța - Etapa 1 și Etapa 2” și a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 au fost retrase de pe ordinea de zi.
Ultimul proiect de pe ordinea de zi, a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea componenței, obiectivelor și funcționării Comisiei mixte privind Baza Nautică a CT BUS SA, fostă IJTL, fostă RATC aflată pe malul lacului Siutghiol, inițiator - Mihai Ochiuleț de la USR PLUS. Din comisie vor face parte: Mihai Ochiuleț și Cristiana Popescu de la USR PLUS, Teo Popa din partea PNL și Cristian Tincu de la PSD.

Șase proiecte pe ordinea de zi suplimentară

 
Proiectele de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din municipiul Constanța - etapa 1 și etapa 2” și a indicatorilor tehnico-economici aferenți investiției propuse, în municipiul Constanța și cel privind aprobarea proiectului „Reabilitarea rețelelor termice primare/transport a energiei termice din Municipiul Constanța - Etapa 1 și Etapa 2” și a cheltuielilor legate de proiect în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară. Acestea au fost aprobate cu 25 de voturi "pentru".
Pe ordinea de zi suplimentară s-a aflat un proiect privind desemnarea unui administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administrației al RAEDPP Constanța.
Aleșii locali l-au desemnat pe Alexandru Marius Timofte de la PNL, administrator provizoriu pentru următoarele 4 luni cu posibilitate de prelungire.
Timofte preia astfel mandatul lui Ionuț Fântână care a demisionat săptămâna trecută.
Aleșii locali au mai aprobat și Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Municipal, dar și încetarea valabilității HCL 125/2019 privind închirierea prin licitație publică a cuvetei lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent, după ce Curtea de Constituțională s-a pronunțat în această speță , mai exact, cuveta și luciul lacului nu mai aparțin municipalității.
 

PUZ-ul lui Goșu nu a fost aprobat de CLM


Singurul proiect care nu a trecut de  plenul CLM a fost Planul urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Ion Lahovari, str. Flămânda, al. Panselei și IE 211047, inițiator Goșu Stila nu a trecut de votul consilierilor. Proiectul avea două avize negative și de la comisiile de specialitate. Liberalii au anunțat că nu vor aproba construcția de blocuri între case iar cei de la USR PLUS că nu susțin haosul urbanistic. Reprezentantul PSD, susține că chestiunea urbasnistică se speculează politic.  S-au înregistrat 18 "împotrivă" și 8 "abțineri".
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii