Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă de îndată a CLM. Se aprobă contractul şi cheltuielile legate de proiectul „SMART CT”

ro

10 Dec, 2018 00:00 1461 Marime text
Consiliul local municipal se reuneşte în şedinţă de îndată în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa. 
Aleşii municipali au de aprobat două proiecte de hotărâre. Primul vizează reabilitarea şcolii gimnaziale nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 6.342.072,04 lei (inclusiv TVA). Contribuţia proprie în proiect a municipalităţii este de 14.890,92 lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 126.543,67 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului „Reabilitare şcoala gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”.
Cel de-al doilea proiect de pe ordinea de zi trebuie aprobat în contextul priorităţilor europene legate de dezvoltarea oraşelor. Astfel, potrivit expunerii de motive, municipiul Constanţa doreşte să-şi armonizeze strategia de dezvoltare prin crearea unui model de integrare a tehnologiilor informaţiei cu infrastructura IT modernă, aliniat obiectivelor de dezvoltare durabilă şi sustenabilă ale oraşelor de tip SMART. Municipiul Constanta a aplicat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014 - 2020. Contractul de finanţare pentru acest proiect a fost semnat pe 05.12.2018. Prin acest contract, se acordă finanţare nerambursabilă de către AM POCA pentru implementarea proiectului „SMART CT”.
AM POCA se angajează să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 3.546.116,75 lei, echivalenta cu maximum 98% din valoarea eligibila a proiectului. În cazul acestui proiect, valoarea nerambursabilă este de 3.075.713,52 lei, bugetul naţional contribuie cu 470.403,23 lei, iar de la bugetul local se vor aloca 72.369,73 lei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii