Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:22 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce decide Consiliul Local pentru noi (document)

ro

27 Feb, 2012 00:00 1095 Marime text

cap_6.jpgConsiliul Local Municipal se întruneşte în şedinţă extraordinară astăzi, de la ora 12.00, la Hotel Malibu din staţiunea Mamaia.

Pe ordinea de zi se află 31 de proiecte, printre care şi alegerea unui nou preşedinte de şedinţă, dat fiind faptul că mandatul pesedistului Răducu Popescu în această funcţie expiră. Printre proiectele de hotărâre nu regăsim, în această lună, vânzări prin negociere directă, însă trebuie să ţinem cont că nu ştim ce surprize ne pregăteşte ordinea suplimentară. Printre proiectele supuse votului se află cel privind aprobarea rectificării bugetului municipal pe anul 2012, dar şi cel privind aprobarea garantării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 37.620.587 EURO prin avalizarea de bilete la ordin.

Convocatorul include şi un proiect privind Regia Autonomă de Transport în Comun, mai precis introducerea abonamentelor de o zi şi de o săptămână, menite să vină în ajutorul turiştilor şi al studenţilor.

Vor fi repartizate anumite spaţii de locuit din fondul locativ de stat, dar şi unele spaţii de locuit construite de ANL în regim de închiriere din recuperări. Consilierii vor vota şi preţul local de facturare a energiei termice furnizate în sistem centralizat la nivelul municipiului Constanţa. Pe ordinea de zi se regăsesc proiecte legate de viitorul Parc al Seniorilor, dar şi de îmbunătăţirea accesului în Staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale. Municipiul doreşte, de asemenea, să atribuie dreptului de folosinţă gratuită către custodele Asociaţia BlackSea SPA a terenului cu suprafaţă de 200 mp, situat în Staţiunea Mamaia, pentru realizarea unui Punct de informare special - ROSPA0057 Lacul Siutghiol - arie naturală protejată, prin proiectul „Managementul capitalului natural ROSPA0057 Lacul Siutghiol", finanţat prin POS Mediu - Axa Prioritară 4. Proiectul este iniţiat de viceprimarul Decebal Făgădău. Întregul convocator poate fi văzut pe www.ziuadeconstanta.ro.

 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii