Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 10 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO Președintele Nicușor Dan - „AUR la guvernare ar fi însemnat retrogradarea ratingului de țară într-o săptămână“

ro

10 Nov, 2026 20:47 97 Marime text
foto cu rol ilustrativ: FacebookPreședintele României, Nicușor Dan a susținut în această seară o conferință de presă la Palatul Cotroceni. 

În cadrul conferinței, șeful statului a vorbit despre partidul AUR, mai ales a declarat că - AUR la guvernare ar fi însemnat retrogradarea ratingului de țară într-o săptămână

Întrebarea a doua, cu privire la AUR la guvernare. De ce am exclus AUR de la guvernare? Și aici o să încep tangențial o discuție despre simpatizanții AUR, pentru care am toată simpatia și îmi pare rău că n-am avut mai multe ocazii de a dialog și cumva dialogul a fost înlocuit din toate părțile cu slogane.

Am simpatie și pentru că am fost în situația de a critica statul, am fost în situația de a participa la proteste, cred că la câteva sute, de a da statul în judecată cred că de sute de ori. Înțeleg foarte bine ce înseamnă să fii revoltat pe statul român. Este principalul motiv pentru care simpatizanții AUR simpatizează AUR.

Numai că dacă ești partid politic, care reprezinți milioane de oameni, nu mai e suficient să protestezi și trebuie să dai garanția oamenilor că dacă ajungi să guvernezi ești suficient de încredere, de predictibil și știi unde vrei să ajungi. AUR nu este în situația asta azi.

Ca să spun direct AUR la guvernare ar fi însemnat retrogradarea ratingului de țară într-o săptămână.  Nu trebuie să demonstrez că AUR este un partid populist. E suficient ca piața financiară să te numească populist și să se comporte cu tine ca atare. AUR este considerat populist de întreaga piață financiară. Am câteva zeci de studii care spun că într-o țară în care un partid populist ajunge la guvernare automat crește rata dobânzii cu care respectiva țară se împrumută.

Suntem la limită cu curba de ajustare fiscală, o limită care nu permite o creștere a nivelului dobânzii azi.

AUR este considerat partid populist de întreaga piața financiară“ - a transmis președintele Nicușor Dan



PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
                   
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 

Tags: Nicușor Dan




Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii