Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veste bună pentru femeile din Constanța A fost inaugurat OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân, cu cea mai nouă tehnologie din domeniu (galerie foto + video)

ro

13 Feb, 2020 00:00 10941 Marime text

Ovidius Clinical Hospital a creat un nou concept, OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân. Aici sunt implementate protocoalele europene pentru fiecare etapă din procesul de diagnostic și tratament al acestei boli. Au fost achiziționate echipamente de top, revoluționare, și s-a format cea mai bună echipă multidisciplinară de specialiști dedicați și implicați în fiecare etapă din drumul lung urmat de femeile depistate cu cancer de sân, inclusiv cu recuperarea postoperatorie.


Femeia ar trebui să efectueze o dată la doi ani un examen mamografic


Începând cu 12 februarie, la Policlinica OCH Constanța de pe strada Flămânda numărul 19, orice femeie poate să fie consultată și să își efectueze un examen mamograf la unul dintre cele mai performante aparate mamografe din regiune.





„Femeia ar trebui să efectueze o dată la doi ani un examen mamografic. OCH a avut ideea de a închega un centru de excelență dedicat cancerului de sân, motiv pentru care a achiziționat un aparat de mamografie, cu tomosinteză de ultimă generație, de la Siemens.

Astfel, avem acum tot lanțul necesar diagnosticului cât mai precoce al cancerului de sân, la orice vârstă și la orice femeie, indiferent de antecedentele familiale și personale ale acesteia.

Odată ce trec de 45 de ani, toate femeile ar trebui să efectueze un examen mamografic, la fiecare doi ani, pentru a putea depista un eventual cancer în stadiu cât mai mic, care să poată fi vindecat complet.


Vă invităm la OCH – Centrul de Excelență dedicat Cancerului de Sân, pentru acest examen mamografic complet.

Este cel mai performant și cel mai nou, doza de iradiere este minimă și este dotat și cu tomosinteză. Tomosinteza ne ajută în situațiile în care structura sânului este mai densă, și atunci femeia nu mai este îndrumată către un alt examen de ecografie sau RMN. Este suficientă mamografia pentru a pune diagnosticul corect și precoce. Timpul înseamnă sănătate!
Femeile ar trebui să vină, printr-un program de screening, pentru a putea depista cancerul de sân în stadii cât mai mici. Dacă vine într-un moment în care tumoarea este palpabilă, stadiul este mare și atunci tratamentul este mult mai agresiv, mai greu de suportat de pacientă, iar durata de viață se reduce.


În România nu avem un program de screening, și atunci OCH încearcă să ajute femeile din România printr-un screening organizat în Centrul de excelență dedicat cancerului de sân”, a declarat medic primar Carmen Ciufu, specialist Imagistică și Radiologie.





Cancerul de sân diagnosticat la timp și tratat corect poate fi vindecat. În cadrul Centrului de excelență dedicat cancerului de sân, femeile pot beneficia de:
  • • Prevenție cu sistemul Alprevia (singurul de acest fel din România).
  • • Diagnostic imagistic complet (Mamografie, Ecografie, Rezonanță magnetică).
  • • Diagnostic histopatologic prin Puncție - biopsie a tumorilor de sân sub ghidaj ecografic și analgo-sedare.
  • • Marcarea tumorilor de sân fără durere.
  • • Teste de imunohistochimie.
  • • Chirurgie minim invazivă a sânului.
  • • Depistarea ganglionului santinelă cu dispozitivul Sentimag, unicul din România, fără iradiere.
  • • Terapii medicamentoase inovative.
  • • Testare genetică prin Roche România.
  • • Specialiști oncologi de TOP din Constanța și New York.
  • • Consiliere psihologică pre- și postoperatorie.
  • • Recuperare postoperatorie.

Supraviețuirea este de 100%



„Astăzi lansăm Centrul de Excelență OCH dedicat cancerului de sân. Cancerul de sân este o afecțiune care poate fi prevenită, poate fi diagnosticată precoce, și dacă este diagnosticată în stadiile 0-1, supraviețuirea la cinci ani este de 100%. Esențial este că această afecțiune e una care poate fi tratată cu succes. Condiția trebuie să fie depistarea în stadiul incipient. Noi astăzi lansăm acest centru care abordează pacientul integrat, de la diagnosticarea precoce, la evaluarea riscurilor.


Avem apoi toată facilitatea de diagnostic precoce și ulterior tratamentul atât chirurgical, cât și oncologic. Toate sunt personalizate pe factorii de risc, pe genetica pacientului. Scopul nostru este să atingem acest deziderat, de a avea o supraviețuire de 100% după cinci ani. Avantajul prevenției este că persoana poate afla din timp dacă este la risc și ce trebuie să facă pentru a diagnostica cancerul de sân. Terapiile moderne au rezultate excepționale în stadiile incipiente”, a spus doctorul Bogdan Pană, șef de lucrări Universitatea „Carol Davila“ București și colaborator OCH.



Cancerul de sân este o boală din ce în ce mai frecventă și este vital să fie descoperit la dimensiuni mici, până în 14-15 mm, pentru că atunci are șansele să fie vindecat. Orice femeie poate beneficia de toate mijloacele de prevenție și diagnostic, în cadrul OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân prin intermediul Cardului OCH cu Algoritm de prevenție personalizată - Alprevia, care include examenul anual de prevenție și evaluare a stării de sănătate și acces prioritar la consultațiile, analizele și investigațiile necesare.


Prin Alprevia, afli exact ce ai de făcut și ce fel de examen imagistic e potrivit pentru tine. Investigațiile imagistice sunt realizate la OCH cu toată gama de aparatură necesară, modern și eficient. Astfel, pacientele pot beneficia de ecografie, mamografie, rezonanță magnetică și computer tomografie.
Tipul de examinare este adaptat la vârsta femeii, la antecedente, fiecare examen fiind realizat de un tehnician cu experiență. Mamograful din dotarea OCH este special achiziționat pentru noul Centru de excelență dedicat cancerului de sân.


Pentru că OCH beneficiază de toată dotarea necesară diagnosticului corect și rapid al cancerului de sân, orice femeie va putea accesa investigațiile lămuritoare personalizat, în funcție de nevoile și patologia ei. Doar cu o echipă bine instruită și închegată, cu aparatură de top, performanță, examinările pot fi de calitate.
 

Dispozitivul Sentimag - noutatea pe plan național, la Constanța


O altă noutate la Ovidius Clinical Hospital o reprezintă achiziția dispozitivului Sentimag. Centrul de excelență OCH dedicat cancerului de sân este singurul loc din regiune unde se poate trata cancerul de sân minim invaziv utilizând Sentimag, o tehnologie de ultimă oră, neiradiantă, ce detectează tumorile nepalpabile intraoperator și depistează ganglionul santinelă. Metoda de diagnostic cu ajutorul dispozitivului Sentimag este unică în România, neiradiantă și de încredere.



„Sistemul Sentimag care se află aici este pentru prima oară în România. Suntem fericiți de colaborarea cu partenerul nostru. Acest dispozitiv este foarte util pentru chirurgi, pentru că este practic, fiind independent de Rezonanța Magnetică Nucleară. Poate fi folosită direct de medic. Este foarte util și pacientul nu trebuie să se deplaseze pentru injecție și aduce un avantaj tuturor, la final. Mai mult, mai poate fi folosit alături de un alt dispozitiv pentru diverse localizări și poate fi folosit în avansul chimioterapiei. Suntem încântați că ne extindem prezența în Europa și că pacienții din România vor beneficia de acest sistem.


Sistemul din Constanța este primul din România și este foarte popular în restul Europei. Este recomandat de medicii străini, iar în restul Europei sunt instalate peste 250 de astfel de sisteme. Suntem bucuroși că România se alătură”, a precizat Radowlaw Sychowski, internațional marketing manager pentru Sysmex Europe Gmbh.



OCH – Centrul de Excelență dedicat Cancerului de Sân are în echipa sa specialiști oncologi de TOP din Constanța și New York care îți vor recomanda tratamentul optim de care ai nevoie, teste genetice de ultimă oră, teste ce depistează predispoziția genetică pentru alte boli.
Toate serviciile medicale pentru prevenția, diagnosticul și tratamentul cancerului de sân sunt puse la dispoziție pentru dumneavoastră în cadrul Centrului OCH pentru cancerul de sân.




 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii