Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Una dintre firmele lui Cristian Borcea a cerut insolvenţa

ro

01 Apr, 2014 00:00 2459 Marime text
SC Crimbo Gas SRL, una dintre firmele la care Cristian Borcea este asociat, a cerut insolvenţa. Potrivit Business Magazin, „Tribunalul Alba a admis cererea de intrare în insolvenţă a SC Crimbo Gas SRL“. Insolvenţa firmei Crimbo Gas SRL mai fusese solicitată la Tribunalul Alba şi de către Direcţia Finanţelor Publice din Braşov. Instanţa a dispus însă contopirea celor două dosare şi a admis intrarea voluntară în procedura de reorganizare.
Potrivit Registrului Comerţului, SC Crimbo Gas SRL are sediul în satul Pătrângeni, oraş Zlatna, judeţul Alba, şi figurează cu doi asociaţi, respectiv SC Crimbo Gas 2000 SRL, al cărei asociat unic este Cristian Borcea, şi Elena Borcea, mama fostului finanţator al lui Dinamo.
La sfârşitul anului 2012, firma declarase cifra de afaceri şi profitul net zero, 5 salariaţi şi datorii de 8.408.875 lei.
„Cererile de admitere a creanţelor pot fi depuse până la data de 11 aprilie 2014”, mai precizează www.businessmagazin.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii