Tânăr din Constanța, depistat de jandarmi cu substanțe interzise
Tânăr din Constanța, depistat de jandarmi cu substanțe interzise
22 Oct, 2025 10:11
ZIUA de Constanta
169
Marime text



Marți, în jurul orei 23:30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, aflați într-o misiune de patrulare de rutină în municipiul Constanța, au observat un bărbat, în vârstă de 25 de ani care, la vederea echipajului, a manifestat un comportament suspect, încercând să evite contactul cu aceștia.
Potrivitvit unui comunicat pus la dispoziție de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța,jandarmii l-au interceptat, l-au legitimat și l-au întrebat dacă deține lucruri sau substanțe interzise asupra sa, moment în care bărbatul a scos din buzunar 5 pliculețe din staniol care conțineau o substanță vegetală cu miros specific substanțelor interzise.
Bărbatul a fost condus la sediul jandarmeriei, unde au fost întocmite actele de constatare privind o posibilă faptă de natură penală. Documentele, împreună cu substanțele descoperite, vor fi predate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.
Reamintim și de această dată cetățenilor că deținerea, consumul sau traficul de substanțe interzise reprezintă infracțiuni sancționate de lege. Totodată, recomandăm tinerilor să evite astfel de comportamente care le pot pune în pericol sănătatea, libertatea și viitorul.-mai transmite sursa citată.
Citește și:
Doi băieți au emoționat jandarmii cu gestul lor pentru copiii afectați de explozia de la Rahova
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii