Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinteza Interviului Online cu decanul Facultăţii de Fizică şi Chimie, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, candidat la funcţia de rector al Universităţii Ovidius Gîrţu - „Mandatul de rector va fi sub semnul negocierii continue şi colaborării

ro

17 Feb, 2012 00:00 1778 Marime text
interviuonline.jpgDecanul Facultăţii de Fizică şi Chimie, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, a vorbit la Interviu Online despre candidatura sa la funcţia de rector al Universităţii Ovidius şi despre viziunea sa privind viitorul şi evoluţia universităţii de la Marea Neagră.

„Am fost o bună bucată de vreme ezitant în a candida, însă conştiinţa faptului că întrunesc condiţiile esenţiale pentru a fi un bun rector m-au determinat să merg până la capăt. Am în vedere în principal experienţa didactică, larga experienţă în cercetare, experienţa obţinută atât în universitate, în Senat şi la conducerea facultăţii, cât şi cea în consiliile naţionale. Mă gândesc în primul rând la Consiliul Naţional al Cercetării, unde am activat cinci ani, dintre care doi ca vicepreşedinte şi un an de zile în Consiliul Naţional al Finanţării. Experienţa acumulată de-a lungul celor cinci ani de studii în SUA mi-a deschis ochii asupra a ceea ce trebuie să reprezinte o universitate şi asupra a aceea ce trebuie să facă persoanele aflate la conducerea universităţii", a precizat Gîrţu, motivând înscrierea în competiţia pentru funcţia de rector.

„Văd UOC ca universitate europeană a Mării Negre"

Cred cu tărie că la graniţa estică a Uniunii Europene putem fi centru ştiinţific, un focar de cultură care să însufleţească întreaga zonă a Mării Negre, spune Gîrţu, susţinându-şi proiectul managerial. „Prin relaţii internaţionale, putemfi o punte între Orient şi Occident. Faptul că suntem într-o regiune diversă din punct de vedere etnic şi confesional în care convieţuiesc atâtea minorităţi este un avantaj faţă de celelalte universităţi, ceea ce merită să fie folosit. Ce rămâne de făcut din partea conducerii universităţii este să asigure în mod coerent şi consecvent punerea în practică a acestei devize. Am putea în acest fel să atragem mulţi studenţi străini, ca o poartă spre Occident, dar şi mulţi colegi, cadre didactice şi de cercetare cu care să putem colabora ştiinţific", mai susţine candidatul. În privinţa componentei de cercetare, Gîrţu este de părere că „ceea ce trebuie să facă rectorul este să-i sprijine pe cercetătorii valoroşi şi să-i încurajeze pe tineri să li se alăture. În al doilea rând, trebuie creată o bază materială minimală care să asigure cât mai multor colective de cercetători din universitate accesul comun. O investiţie minimală în aparatura de înalt nivel va permite creşterea calitativă a activităţii de cercetare pentru medici, farmacişti, biologi, sportivi, fizicieni şi chimişti, poate creşte pe termen lung, dar şi cu efecte rapide numărul publicaţiilor de prestigiu recunoscute internaţional. Important este ca banii aceia puţini, să fie cheltuiţi cu înţelepciune şi nu risipiţi pe lambriuri".

Puncte tari, puncte slabe ale candidatului Mihai Gîrţu

Puncte tari: sunt legate de capacitatea de a asculta şi înţelege problemele colegilor şi de a căuta soluţii în sprijinul acestora. Capacitatea de a rezolva conflicte prin mediere şi polarizarea care s-a remarcat în ultima perioadă va necesita o lungă perioadă pentru revenirea la normalitate, pentru a putea reclădi o încredere şi o colaborare între colegi.

Puncte slabe: din fericire, rectorul nu este singur, lucrează într-o echipa care poate fi concepută în mod complementar. Fiind fizician, nu am experienţa pe care o are managerul unei firme private, am alături de mine în echipă un coleg care este atât un cadru didactic de excepţie, cât şi un antreprenor de succes, atât prin ceea ce a realizat în domeniul investiţiilor la bursă, cât şi în domeniul turismului. Astfel de oameni sunt o garanţie că şi din punct de vedere economic echipa este solidă şi va asigura o dezvoltare antreprenorială sustenabilă a Universităţii. Pentru aceasta, bugetele trebuie întocmite respectând câteva principii fundamentale: unul dintre acestea este descentralizarea. Un alt principiu este cel al responsabilităţii. Foarte importante sunt principiile solidarităţii şi transparenţei, care lucrează împreună. Importante sunt însă măsurile de diversificare a surselor de finanţare, edificator în acest sens fiind faptul ca din cursuri postuniversitare şi tipografie/editură, universitatea a realizat un deficit de 300.000 în 2010. Veniturile trebuie să provină din diverse activităţi extracuriculare, precum programe de formare continuă, postuniversitare, la solicitarea angajatorilor.

Interviul integral îl puteţi citi aici .

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii