Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:05 05 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța. Campionul național Andreas Vrișcu „Trebuie să ai răbdare, deoarece nu poți să faci un rezultat wow peste noapte“ (VIDEO)

ro

05 Jul, 2025 16:32 380 Marime text
  • Andreas Vrișcu s-a pregătit sub îndrumarea antrenorului Alin Larion pe pista stadionului de la Cumpăna, dar și în sala Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius“ din Constanța.


După medalia de bronz, cu record personal (9,43 s), obținută la Campionatul Național de sală Under-16, de la Bacău, din acest an, în proba de 60 m garduri (prima sa medalie la juniori), Andreas Vrișcu, de la CSM Constanța, a continuat seria performanțelor și în sezonul în aer liber, urcând de două ori pe podium la Naționalele de la București de la aceeași categorie de vârstă.

Astfel, sportivul de pe litoral a cucerit aurul (devenind campion al României) la 300 m garduri (41,33 secunde), iar la 90 m garduri, cu 13,18 secunde, a obținut argintul, medalie care recompensează vicecampionul național. În ambele probe, Andreas Vrișcu a realizat și recorduri personale.
 

Am plâns continuu“ 

„Am fost foarte fericit după medalia din iarnă, locul trei la 60 m garduri, în sală. M-am mobilizat, am trecut peste acea accidentare, am muncit mult. Și antrenorul, și echipa din spate m-au ajutat, astfel că apoi m-am clasat pe prima poziție la 300 m garduri și pe locul doi la 90 m garduri. În acest sport, trebuie să ai răbdare, deoarece nu poți să faci un rezultat wow peste noapte. Trebuie să muncești în fiecare zi, altfel n-ai cum. Și, bineînțeles, contează să ai o echipă în spate, să te ajute, dar și sprijinul familiei. A fost superfericire! Am plâns continuu, mai ales după medalia de aur. Și antrenorul a fost fericit. A fost un moment foarte frumos“, a declarat Andreas Vrișcu.


Pentru acesta, urmează Campionatul Național Under-18 în aer liber, iar apoi un concurs în Cehia, la Brno.
 

Medalia care i-a dat aripi

Alin Larion, antrenorul lui Andreas Vrișcu, subliniază că medalia de bronz de la Naționalele de sală i-a dat aripi tânărul sportiv.

„Un rezultat foarte valoros, la 300 m garduri, cu un timp foarte bun, pentru care am muncit împreună, aici, la Cumpăna. Ne-am bucurat să avem un stadion, pe care chiar ne-am putut pregăti foarte bine, din iarnă până în vară. Am beneficiat și de sprijinul Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius Constanța, iar în sala de la facultate am reușit pe timpul friguros și chiar acum, la sărituri, să ne antrenăm în condiții foarte bune.


Andreas a luat în iarnă o medalie de bronz, nesperată, iar această medalie i-a dat aripi. A reușit să ajungă campion la 300 m garduri, probă la care eu nu am reușit să câștig o medalie la juniori categoria 3, la acea vreme, acum Under-16 și a fost un mare păcat pentru mine. Mi-am dorit foarte mult ca un elev de-al meu să reușească asta și s-a realizat, și un rezultat foarte bun. Al doilea clasat a venit la aproape patru secunde după el, ceea ce e destul de mult. Cred că reușește să-mi calce pe urme, iar asta spune mult despre dorința lui, despre abnegația lui și puterea sa de muncă, despre tot ce înglobează atletismul pentru un copil de 15 ani“, a menționat Alin Larion.




PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)


Citește și:

CSM Constanța
Atletul Andreas Vrișcu, aur și argint la Naționale. „A reușit să răzbune nereușita mea de acum peste 30 de ani“ (GALERIE FOTO)






 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii