Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentință definitivă favorabilă Protecției Consumatorilor Harghita în privința unor chipsuri

ro

29 Jul, 2022 20:45 1359 Marime text
Cipsuri. Foto: ANPCTribunalul Harghita a respins definitiv contestația depusă de operatorul economic SC PITYOKA GYAR SRL, din localitatea Sânsimion, județul Harghita, producător al brandului de chipsuri, „Csíki Csipsz”, împotriva măsurii dispuse de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Harghita, referitoare la oprirea temporară a comercializării produsului până la remedierea etichetării neconforme.

Potrivit ANPC, cu doar o lună în urmă, Judecătoria Miercuirea Ciuc dădea aceeași soluție, în primă instanță, acestei contestații.

” Indiferent de naționalitate, de încărcătură emoțională sau de convingeri, legea trebuie respectată. Alimentarea unor idei greșite trebuie să aparțină trecutului.
Sunt convins că putem pune cu mândrie ”produs în România” pe fiecare ambalaj fabricat aici. Încurajăm fiecare producător român să își găsească locul pe piață.
Suntem aici să consiliem și să ajutăm în acest sens” – Laurențiu Moldovan, comisar șef adjunct CJPC Harghita.

 
În urma sesizărilor unor consumatori, CJPC Harghita a realizat, la începutul lunii iunie 2022, un control la operatorul economic menționat și a constatat neconformitatea etichetelor unora dintre produsele acestuia.

Astfel la brandul CSIKI CSIPSZ, chipsuri, pufuleți și snacksuri – un total de 33 de sortimente, s-a constatat că informațiile privind adresa producătorului era trecută pe ambalaj doar in limba maghiară și menționa, în mod eronat, adresa companiei ca fiind în comuna Sânsimion, județul Harghita, Tinutul Secuiesc.
 

„La momentul controlului, comisarii harghiteni, au aplicat operatorului o amendă contravențională de 5.000 de lei și au dispus măsura de oprire temporară de la comercializare până la aducerea etichetelor de produs la conformitate, respectiv traducerea acesteia în limba română și menționarea adresei corecte a producătorului pe etichetă.
 
Tribunalul Harghita a menționat în recenta sentință definitivă împotriva contestării măsurii Protecției Consumatorului: ” Cerinţele etichetării produselor comercializate, conform normelor legale, sunt valabile pentru toţi operatorii economici, iar faptul că reclamanta le-a adus la îndeplinire în mod defectuos sau că întâmpină dificultăţi în desfăşurarea activităţii, pe care singură şi-a organizat-o, nu poate constitui un temei pentru intervenţia de urgenţă a justiţiei. De altfel, aceste dificultăţi ar putea fi uşor depăşite de apelantă prin simpla aplicare pe produse a unor etichete care să cuprindă toate informaţiile în conformitate cu dispoziţiile legale.” - au mai precizat reprezentanții ANPC. 
 

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii