Proiect de lege Condamnații pentru corupție își vor pierde pensia specială
Proiect de lege: Condamnații pentru corupție își vor pierde pensia specială

Un nou proiect de lege propus recent prevede ca orice persoană care beneficiază de pensie specială și este condamnată definitiv pentru fapte de corupție să piardă acest drept. Măsura ar urma să se aplice din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, scrie Legal Badger.
Potrivit articolului 7, alineatul (1) din proiect, „Dacă o persoană, beneficiar al pensiei speciale în sensul prezentei legi, este condamnată pentru fapte de corupţie, aceasta îşi va pierde acest beneficiu, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare.”
Inițiatorii proiectului susțin că această măsură este necesară pentru a alinia beneficiile sociale la standardele de etică publică și pentru a reafirma principiile statului de drept. Astfel, nu doar răspunderea penală, ci și responsabilitatea morală și civică ar fi sancționate.
Faptele de corupție vizate sunt cele prevăzute în articolele 289–309 din Codul Penal și în alte acte normative, precum Legea nr. 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție, Convenția penală privind corupția (Legea nr. 27/2002) și Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției (Legea nr. 365/2004).
Printre infracțiunile care pot duce la pierderea pensiei speciale se numără luarea și darea de mită, traficul de influență, abuzul în serviciu, delapidarea sau alte fapte asimilate corupției.
Proiectul definește pensia specială ca fiind orice pensie de serviciu sau indemnizație acordată în afara sistemului contributiv – incluzând pensiile acordate prin legi speciale pentru judecători, procurori, membri ai Curții Constituționale, parlamentari, personal diplomatic, militar sau din administrația publică locală.
În cazul unei condamnări definitive, dacă beneficiarul încă nu a intrat în plată, pensia specială nu va mai fi acordată. Dacă aceasta a fost deja acordată, autoritățile vor retrage actul administrativ și vor emite o nouă decizie, corespunzătoare unei pensii contributive – dacă sunt îndeplinite condițiile.
Totuși, în cazul în care persoana este achitată ulterior printr-o cale de atac extraordinară, dreptul la pensia specială va fi reactivat de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
„În prezent, persoanele condamnate pentru fapte de corupţie beneficiază în continuare de pensii speciale, în ciuda prejudiciului adus statului şi societăţii. Această situaţie este profund injustă şi necesită o intervenţie legislativă fermă”, se arată în expunerea de motive. Totodată, inițiatorii subliniază caracterul preventiv al măsurii, care ar putea descuraja comiterea de fapte de corupție.
Proiectul de lege se află în faza de consultare publică și urmează să fie dezbătut în Parlament.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
IPJ Constanța Pericolele utilizării ilegale a articolelor pirotehnice. Recomandările polițiștilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp