Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:50 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Dezvoltării Guvernul a aprobat actul normativ care prevede finanțarea, în noul cadru multianual, a investițiilor transfrontaliere

ro

08 Jun, 2022 14:48 707 Marime text
Ministerul Dezvoltării. Foto: Facebook/Ministerul DezvoltăriiLa propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, actul normativ care prevede finanțarea, în noul cadru multianual, a investițiilor transfrontaliere. Actul normativ reglementează gestionarea şi utilizarea fondurilor Interreg şi a contribuției publice naţionale pentru obiectivul “Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2021-2027 – anunță ministrul Cseke Attila.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, astfel, este reglementată includerea sumelor reprezentând contribuția națională în documentele bugetare, precum și a fondurilor Interreg primite de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, fiind specificate tipurile de sume necesar a fi incluse în bugetul MDLPA, în vederea asigurării unei bune gestiuni financiare a acestor fonduri.

„Având în vedere faptul că, prin regulamentele europene, se solicită cofinanțarea fondurilor externe de către participanții la programe, se acordă, pentru partea română, posibilitatea suportării de la bugetul de stat, a unei părți din cofinanțarea necesară. De asemenea, sunt reglementate modul de realizare a transferului de fonduri, fluxurile de lucru aferente activităților de asistență tehnică, efectuarea controlului de prim nivel, precum și obligațiile partenerilor.

În cadrul obiectivului “Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2021-2027, MDLPA gestionează 12 programe Interreg și este, după caz, autoritate de management, autoritate națională, punct național, sistem național de control de prim nivel, în funcție de programul respectiv.

Actul normativ urmează să fie înaintat Parlamentului spre dezbatere și adoptare“ - au precizat reprezentanții MDLPA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii