Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare a facut baie de multime imbracat in soldat neamt (galerie foto)

ro

19 Jul, 2009 05:04 2878 Marime text
100_5848.jpgPrimarul Radu Mazăre a făcut din nou pe manechinul, de data aceasta alături de fiul său, Răducu. Prestaţia celor doi a fost privită îndeaproape de o serie de politicieni locali, dar şi de mamele lor, Gabriela (mama lui Radu senior) şi Ianina (mama juniorului).

Edilul Constanţei a închis seara de modă care a avut loc în piaţeta Cazinoului din Mamaia, apărând pe scenă îmbrăcat cu un costum al armatei germane. „M-am inspirat din filmul Operaţiunea Valkyrie, în care un colonel din armata germană se străduieşte să scape Germania de un dictator nebun. Costumaţia este făcută într-un atelier din Germania care face costume pentru filme, identice cu ceea ce purtau ofiţerii şi ordonanţele (arată spre fiul său) în perioada respectivă (...) Nu sunt însemne naziste pe uniformă. Este crucea de fier, recunoscută de statul german şi în acest moment şi mi-a plăcut teribil de mult acel film", a declarat Mazăre. Întrebat dacă nu îi este cald din cauza costumului de ofiţer, primarul a spus că îi este, însă un luptător trebuie să reziste. Fiul său, Radu, aflat pentru prima dată pe podiumul de modă a recunoscut că a fost emoţionat. Juniorul Mazăre a mai spus că pentru show a repetat jumătate de oră, pasul de defilare.

„Este o ofensă"

Chiar dacă locul de desfăşurare al evenimentului s-a umplut de public, nu toată lumea a gustat ideea primarului de a se îmbrăca asemenea unui ofiţer din armata germană. Ba chiar a fost apostrofat. „Mazăre, te-au păcălit, mă. Nu trebuia să faci asta!", s-a auzit o voce din public. A fost urmată de o alta: „Este o ofensă ce aţi făcut, domnule primar. Este o mare gafă. V-au păcălit, este o ofensă. Am uitat ce înseamnă războiul". Prezentarea de modă la care a participat şi Radu Mazăre a avut loc în cadrul evenimentului Mamaia Milano Night, al cărui amfitrion a fost Horia Brenciu, împreună cu band-ul său. Solistului i s-au alăturat pe scenă şi Lora de la Wassabi, dar şi celebrul Bogdan Bradu, împreună cu care a făcut un show de excepţie. Seara a debutat cu nervozitate, din cauza faptului că Mazăre nu a fost de acord cu felul în care organizatorii aranjazeră locul destinat publicului, în piaţeta Cazinoului din Mamaia. Aşa că, în ciuda faptului că iniţial cei care se ocupau cu aranjamentele puseseră scaune pentru public, după o partidă de ceartă cu primarul, toată lumea a fost nevoită să stea în picioare. La „episoul" organizaţional, Mazăre era îmbrăcat cu un costum de neopren, semn că tocmai venise de la plajă, fiind acompaniat de fiul său şi de fratele său, Mihai.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • auschwitz 20 Jul, 2009 07:52 astuia i s-a suit puterea la cap!nu va suparati dar nu este sanatos!sa defilezi pe podium in uniforma nazista e o ofensa grava adusa orasului nostru;locul lui mazare e la ospiciu,daca sarmanul sufera de boala asta mintala:ba e james bond , ba nu stiu de colonel din armata nazista.doamneee cine ne conduce!
  • adevaratul mazare 19 Jul, 2009 16:45 tocmai el vorbeste de dictator nebun?! da` el cu cine seamana ?! si app, uniforma reflecta gandirea sa, faptele nu.
  • swaitzer 19 Jul, 2009 13:46 in ultimul timp evreii vad ca se imbraca in haine de nazisti si nu in romania .. in toata lumea ... fac haz de necaz probabil