FOTO+VIDEO. Moment emoționant! Purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel, trece în rezervă – „A venit momentul predării ştafetei şi trecerii mele în rezervă”
FOTO+VIDEO. Moment emoționant!: Purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel, trece în rezervă –
440
Marime text
Este o zi plină de emoții, astăzi, 11 decembrie 2025, pentru purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel, care a anunțat că va trece în rezervă începând cu data de 15 decembrie 2025. Acesta a anunțat efectuarea unei analize post-acțiune a activității de Purtător de cuvânt în cadrul Forţelor Navale.UPDATE:„În viața noastră, avem parte de câteva evenimente unice. Eu am încheiat 35 de ani de activitate în calitate de cadru militar al Ministerului Apărării Naționale, iar acum a venit momentul predării ştafetei şi trecerii mele în rezervă.
La finalul celor trei decenii şi jumătate de activitate, pot afirma că am avut o carieră frumoasă, construită în primii 17 ani la bordul navelor militare de scafandri şi la fregata „Regele Ferdinand", apoi un an în Forţele Terestre, la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată din Galați, după care au urmat 17 ani de activitate în domeniul comunicării și relațiilor publice, la Forţele Navale și la Direcția informare şi relații publice a MApN”, a transmis colonel Corneliu Pavel.
Au trecut 35 de ani de când am primit primul salariu de la Forțele Navale, în august 1990. Nu știu când au trecut 35 de ani. Acesta este un moment unic în viața mea, trecerea în rezervă. De altfel, au fost mai multe momente unice. Primul dintre ele a fost atunci când am depus jurământul militar și am jurat credință patriei mele, România. Și atunci mi am dat seama că pot să mă dezvolt personal și profesional aici în România.
Mesajul acesta aș vrea să ajungă și la tinerii din ziua de astăzi că se pot dezvolta în România foarte bine.
Au fost multe momente unice în viața mea. În urmă cu 30 de ani, de exemplu, unul dintre acestea a fost când s a născut prima mea fiică. Apoi, în urmă cu 25 de ani când s-au născut gemenii mei, un fiu și o fiică. În urmă cu doi ani când s-a născut nepoata mea și am devenit bunic, au fost multe momente, cum vă spuneam, momente unice.
În 1990 prima dată am ajuns la navele militare de scafandrii de mare adâncime și primii 14 ani ai carierei mi i-am petrecut acolo la scafandrii de mare adâncime, scafandrii militari. Eram foarte mult timp plecat pe mare cu săptămânile. Lucram la platformele de foraj. După aceea am făcut o schimbare. Am plecat la fregata Regele Ferdinand și am făcut parte din primul echipaj al fregatei. Era în 2004, abia intrasem în NATO și atunci am plecat cinci luni în Anglia și am învățat cum să operăm o navă militară NATO, care sunt procedurile operaționale pe care trebuie să le folosim în diferite situații pe mare. Cinci luni am făcut cursuri și după aceea în următorii trei ani până în 2007 am făcut parte din acel prim echipaj și am participat la misiuni în Marea Mediterană, operația Active Endeavour o operație NATO care a fost făcută după atacurile din anul 2001 asupra turnurilor gemene. În anul 2007 am făcut o altă schimbare majoră în evoluția mea profesională și m-am mutat la Galați la Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Sfântul Andrei. Acolo am fost psiholog și în anul acela 75% din efectivul batalionului a fost dislocat în Afganistan. Eu am rămas în țară și m-am ocupat de legătura dintre familiile rămase în țară cu militarii care erau în Afganistan. Timp de șase luni cât a durat misiunea colegilor mei în Afganistan, am avut doi militari decedați în Afganistan și 14 răniți.
Nu pot să descriu în cuvinte starea celor două soții ale militarilor când au primit vestea, și acum mă răscolesc amintirile acelea. Dar tot atunci s-a produs un o altă schimbare în evoluția mea profesională pentru că am fost desemnat comunicatorul batalionului pentru relația cu mass media în special. Și practic am început cu comunicarea de criză.
După ce s-au întors colegii mei din Afganistan, la sfârșitul anului 2008 m-am mutat înapoi la Constanța și am fost ofițer de relații publice la Baza Logistică Navală. Am început să mă pregătesc și să mă perfecționez în acest domeniu al comunicării. Am început cu cursuri de o săptămână, două, apoi am făcut un master la Universitatea Andrei Șaguna, după care am făcut cursuri și la Academia de Informare și Comunicare a Armatei Germane de lângă Berlin. Am făcut și un doctorat la Universitatea Națională de Apărare cu teza „Fluxurile procesului de comunicare din regiunea Mării Negre“ pentru că din anul 2010 de când m-am mutat la București la Statul Major al Forțelor Navale ca șef al Biroului Informare și Relații Publice al Statului Major al Forțelor Navale și totodată purtător de cuvânt al Forțelor Navale,eram foarte interesat de procesul de comunicare din regina Mării Negre, din statele riverane.
De fapt, războiul din Ucraina a început în 2014 când eram eram la Statul major, eram purtător de cuvânt al Forțelor Navale. A început cu anexarea Crimeei și cu agresiunea Rusiei în estul Ucrainei, care iată continuă și astăzi. Da, în 2022, în februarie a avut loc invazia brutală și a Federației Ruse în Ucraina. Eu cred că am gestionat bine comunicarea instituțională dintre Forțele Navale și mass-media și cred că am furnizat în timp util întotdeauna atunci când a trebuit.
Întotdeauna este loc de mai bine și mie întotdeauna mi-a plăcut munca în echipă. De-a lungul anilor am pregătit și am avut lângă mine în echipa mea oameni tineri care sper eu, cred eu, îmi place să cred că au avut ce să învețe de la mine. Acum discutați cu locotenentul Alexandru Turturică. El a venit în practică la master, student când încă era student la Universitatea Națională de Apărare și din anul 2017, 1 aprilie când l-am angajat cred că a avut multe de învățat de la mine. Eu sunt bucuros că am lăsat în urma mea oameni tineri și pregătiți și le doresc mult succes în continuare.
Din anul 2008 și până astăzi, în cei 17 ani în care mi am desfășurat activitatea în domeniul comunicării la conducerea Ministerului Apărării Naționale au fost 13 miniștri fiecare cu particularitățile și cu chestiunile speciale. În general, e bine să avem un ministru al Apărării Naționale care comunică foarte bine problematica din domeniul apărării și se face înțeles de cum îmi place mie să spun chiar și de soacra mea de la Oradea de 87 de ani care dacă se uită la televizor și l vede pe ministrul apărării înțelege despre ce e vorba în armata României“ - a transmis colonelul Corneliu Pavel într-un interviu pentru ZIUA de Constanța
Citește și:
Șefului Apărării din Regatul Țărilor de Jos în vizită oficială în România
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


