Licitaţie de peste 39 de milioane de lei Drumul de acces între E60 şi Platforma Industrială Năvodari intră în reparaţii (document)
Licitaţie de peste 39 de milioane de lei: Drumul de acces între E60 şi Platforma Industrială Năvodari intră
20 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3144
Marime text



Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 4 august, ora 8.30, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 5 aprilie, ora 10.00, în sala de şedinţe a Primăriei Năvodari. De asemenea, ofertanţii trebuie să depună o garanţie de participare de 760.000 de lei. Lucrările constau în extinderea părţii carosabile a drumului de la un profil existent de 7 metri cu câte o bandă de circulaţie pe sens, la care se adaugă acostamente de lăţime variabilă, la un profil transversal proiectat de 17-21 metri, care va cuprinde două benzi de circulaţie pe sens, pistă de biciclişti şi un trotuar, amenajări proiectate în scopul fluidizării traficului şi al siguranţei circulaţiei, mai ales în zonele de intersecţii, şi al măririi capacităţii drumului în vederea preluării întregului trafic. Pe zona mediană, se vor monta parapet, borduri care vor încadra trotuarele și elemente speciale de racordare la proprietăţi.
Pasaj rutier şi pod

Responsabili de organizarea licitaţiei
Persoanele responsabile de organizarea şi desfăşurarea procedurii de achiziţii publice sunt: Nicolae Matei - primar,
Florin Chelaru - viceprimar, Petrică Adrian Constantin - şef Serviciu Achiziţii Publice - Management Programe, Viorica Tîrșoagă - secretarul oraşului Năvodari, Margareta Mitran - director executiv, Vasilica Neacşu - director executiv ADPP, Aura Bozdoacă - director executiv Direcţia de Asistenţă Socială, Luminiţa Broască - şef Serviciu, Georgiana Ciocan - şef Birou, Geta Tudorică - şef Serviciu, Ionel Posacianu - şef Serviciu, Constantin Dinicu - şef Serviciu, Mitran Marian Ştefania - şef Serviciu, Florian Lazăr - director Poliţia Locală, Gabriel Mihăilă - şef Serviciu Ordine şi Linişte Publică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii