Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Instituția Prefectului Situația actualizată la nivelul județului Constanța. Drumuri blocate, localități fără curent sau apă potabilă

ro

06 Feb, 2020 12:50 2444 Marime text

La această oră, se fac eforturi susținute din partea tuturor autorităților din structurile locale, județene și regionale, pentru acțiunile imediate cauzate de vremea severă care s-a abătut asupra județului Constanța.
 
Astfel, în continuare, sunt 41 de localități unde, în anumite zone, locuitorii nu au curent electric, iar 2 localități nu au alimentare la apă (Corbu și Olteni).
 
Circulația este oprită pe drumurile naționale 2A, 22C, dar și pe A2. De asemenea, este restricție de circulație pentru vehiculele cu tonaj mai mare de 7,5 t pe următoarele drumuri din județ: A2 km 160-216, DN22A km 64-85, DN2A km 127-196, DN22 249+100 – 287+000, DN3 Murfatlar–Ostrov, DN22C Cernavodă-Murfatlar, DN38 Agigea-Vamă Negru Vodă.
 
Regia Automonă Județeană de Drumuri și Poduri a solicitat închiderea următoarelor drumuri: DJ222F, DJ223, DJ224, DJ226B, DJ225, DJ226A, DJ222. La nivelul județului, sunt 12 autovehicule blocate în trafic în zona Sibioara, dar și 2 autocare.
 
Sunt afectate și transporturile feroviare, 7 perechi de trenuri fiind anulate. Operațiunile navale din porturile maritime Midia, Mangalia, Constanța Nord și Constanța Sud sunt suspendate din cauza vântului puternic. De asemenea, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța este închis, din cauza vizibilității scăzute.
 
Școlile din 41 de localități au cursurile suspendate, iar 6 grădinițe din județ sunt închise.
 
O situație delicată s-a consemnat în localitatea Topalu, acolo unde un cetățean a anunțat la ora 03:51 că are nevoie de asistență medicală. Inițial, echipajul SAJ din Hârșova nu a putut ajunge, pentru că nu a reușit să iasă din oraș, din cauza lipsei de vizibilitate. Ulterior, a fost trimisă o ambulanță tip C de la SAJ, din municipiul Constanța. Pacientul a fost preluat, în cele din urmă, de echipajul SAJ și este în drum spre Constanța. Totodată, o șenilată din Băneasa a preluat o pacientă gravidă din localitatea Esechioi.
 
Județul Constanța se află până la ora 13:00 sub incidența Codului Portocaliu de vreme severă, urmând ca după ora 13:00, până la ora 18:00, avertizarea să treacă în stadiul de Cod Galben. Astfel, până la 13, în Dobrogea vântul va prezenta intesificări, cu rafale care vor ajunge până la 80 de km/h. Odată cu trecerea sub Cod Galben, vântul va continua să sufle cu putere (55...60 km/h) și să viscolească zăpada.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii