O hotărâre a Consiliului Local Năvodari, pe masa judecătorilor. Vizat un teren din intravilanul orașului (DOCUMENT)
O hotărâre a Consiliului Local Năvodari, pe masa judecătorilor. Vizat un teren din intravilanul orașului (DOCUMENT)
01 Oct, 2026 10:49
ZIUA de Constanta
100
Marime text
100
Marime text

Prefectul județului Constanța a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Local Năvodari nr. 57/2026, solicitând Tribunalului Constanța anularea actului prin care se aprobă introducerea în intravilan a unui teren din intravilanul orașului Năvodari.
Prefectul județului Constanța a sesizat Tribunalul Constanța într-un dosar de contencios administrativ și fiscal, prin care solicită anularea unui act administrativ adoptat de Consiliul Local al orașului Năvodari.
Dosarul are numărul 6032/118/2026 și a fost înregistrat la Tribunalul Constanța la data de 28 septembrie 2026.
Potrivit informațiilor publice din portalul instanțelor, obiectul cauzei îl reprezintă „anulare act administrativ HCL Năvodari nr. 57/26.03.2026”.
În dosar, Prefectul județului Constanța are calitatea de reclamant, iar Consiliul Local al orașului Năvodari este pârât.
Cauza se află în prezent în stadiul procesual de fond, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
La momentul consultării informațiilor publice, în dosar nu era stabilit un termen de judecată.
Ce prevede HCL Năvodari nr. 57/26.03.2026
HCL nr. 57 din 26.03.2026 face referire la elaborare plan urbanistic zonal introducere teren în intravilan și stabilire reglementări urbanistice.
Scopul PUZ-ului este introducere teren în intravilan și stabilire reglementari urbanistice, nr.cad. 105131, 112649, 103688, (100896/cad:2154/5).
Zona studiata vizată în suprafață de 22113 mp este situată în intravilanul orașului Năvodari.
Zona generatoare a viitorului PUZ este reprezentată de lotul de teren încadrat în intravilanul orașului Năvodari, cu nr. Cad. 105131, 112649, 103688, (100896/cad:2154/5), adresa oraș Navodari, str B-Dul Mamaia Nord, județul Constanta, în suprafață de 22113 mp.
Zona generatoare vizată este delimitată de: la Nord: Strada Câmpului; la Sud: de 277/84;la Est: Parcelele 120459 si 114549; la Vest: Parcelele 104856, 101255, 103687, 103686, 100797, 100799.
Se va aplica matricea Seveso
Conform adresei primite de Rompetrol Rafinare SA cu număr 6901/28.11.2022, raza de la 2.3 km la 7.5 km de obiectivul Seveso Rompetrol Rafinare SA este zona de risc III - vătămări ireversibile.
Astfel, conform Conform Ordin nr. 3.710/1.212/99/2017 pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potențiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 se pot realiza următoarele categorii de construcții:
1. tip A: - industrie şi depozitare;
2. tip B:
a) zone funcţionale industrie şi depozitare, spații verzi, transporturi cu excepția aeroporturilor, autostrăzilor, drumurilor expres, gospodărie comunală, destinație specială, echipamente tehnice majore;
b) construcţii amenajări sportive şi de agrement cu o capacitate mai mică de 100 de persoane, gări, noduri intermodale, staţii de transport public cu flux mai mic de (în cadrul cărora se înregistrează un număr de) 100 de persoane/oră;
3. tip C:
a) zone funcţionale rezidențiale cu regim scăzut de înălţime (maxim P+2), zone industriale şi depozitare, spaţii verzi, transporturi, gospodărie comunală, destinație specială, echipamente tehnice majore;
b) construcţii comerciale cu capacitate mai mică de 1.000 persoane, de învăţământ, de cult, de cultură, de sănătate - spitale cu capacitate mai mică 25 de paturi sau de 100 de persoane, amenajări sportive, de agrement şi turism cu capacitate mai mică de 1000 de persoane, gări, noduri intermodale, staţii de transport public cu flux mai mic de 1000 de persoane/oră.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secțiunea Document a materialului puteți consulta proiectul în integralitate.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


