Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:26 29 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor din Constanța, precizări despre controalele de la Eforie Nord

ro

07 Aug, 2020 11:03 739 Marime text
 
  • În timpul controalelor, au fost depistate locații construite ilegal, unde se desfășurau activități de alimentație publică, fără autorizații de funcționare, fapt care a dus la oprirea activității si la propunerea de emitere a unei decizii în acest sens, pentru punerea în pericol a sănătății consumatorilor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța în colaborare cu structura Comandamentul Litoral 2020, cu participarea Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, a Jandarmeriei Constanța, a reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța și a reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, a desfășurat o amplă acțiune de control în rândul operatorilor economici care desfășurau activități comerciale în zona falezei și plajei stațiunii Eforie Nord.
 
Horia Constantinescu, comisar șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, informează că, în urma verificărilor realizate pe data de 30 iulie 2020, comisarii ANPC au aplicat 72 de amenzi contravenționale în valoare de 407.000 de lei si 64 de avertismente, au retras de la comercializare produsele alimentare neconforme și au oprit temporar prestarea serviciilor a 21 de operatori economici din domeniile alimentației publice și al administratorilor de plaje.
 
Pentru patru dintre aceștia s-a propus suspendarea activității pe perioade cuprinse între 1 și 12 luni, pentru abateri repetate.
 
În timpul controalelor, au fost depistate locații construite ilegal, unde se desfășurau activități de alimentație publică, fără autorizații de funcționare, fapt care a dus la oprirea activității si la propunerea de emitere a unei decizii în acest sens, pentru punerea în pericol a sănătății consumatorilor.
 
Dintre cele mai întâlnite abateri constatate de comisari, menționăm:
-        Lipsa autorizărilor sau avizelor de funcționare pentru activitățile desfășurate
-        Proceduri nesigure în derularea activitățior de alimentație publică
-        Deficiențe de informare pe etichetele produselor
-        Lipsa traducerii în limba română a etichetelor produselor importate
-        Comercializarea unor jucării sau alte produse nealimentare aflate printre avertizările de produse nesigure sau periculoase postate pe sistemul de alertare al Uniunii Europene, RAPEX
-        Comercializarea unor jucării cu potential periculos pentru copii
-        Utilizarea în zona de bucătărie a coșurilor de gunoi fără capac

-        Neschimbarea uleiului utilizat în zona de gătire a unor unități de alimentație publică
-        Lipsa igienizării unor spații utilizate în activitatea de alimentație publică
-        Lipsa listei cu ingrediente alergene la preparatele de la linia de autoservire
-        Lipsa plaselor de protecție împotriva insectelor
-        Prezența pavimentelor sparte
-        Păstrarea alimentelor la temperaturi neadecvate specificului lor, conform prevederilor legii
-        Schimbarea stării termice a produselor alimentare
-        Utilizarea unor spații de depozitare neconforme
-        Depozitarea produselor alimentare direct pe paviment
-        Utilizarea produselor alimentare cu termen de valabilitate depășit
-        Nerespectarea suprafeței de plajă destinate ocupării cu cearșafuri
-        Practici comerciale incorecte.
 
La rândul lor, reprezentantii Jandarmeriei au aplicat 14 sancțuni comerciantilor ambulanți verificați.
 
În perioada următoare, reprezentanții ANPC vor aduce la cunoștința institutiilor abilitate situațiile întâlnite în timpul acțiunilor de verificare, care nu se află în competența ANPC, pentru a putea fi luate măsurile ce se impun, conform legii.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii