Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 23 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firmă nouă în Constanța! VI Ten SRL intră pe piața imobiliară. Iată cine o deține și cu ce se ocupă

ro

23 Mar, 2026 11:10 160 Marime text
Sursa foto: Freepik

O nouă societate comercială a fost înființată în municipiul Constanța, potrivit unui extras al încheierii emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Este vorba despre VI Ten SRL, a cărei constituire, înmatriculare și înregistrare au fost autorizate prin încheierea nr. 907439 din data de 13 noiembrie 2025, în baza documentației depuse de fondator.
 
Firma are sediul social pe strada Traian din Constanța și va activa în domeniul imobiliar, mai exact în zona închirierii și subînchirierii bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
Societatea are un capital social de 200 de lei, împărțit în 20 de părți sociale egale, și va funcționa pe durată nedeterminată.
 

Fondatorul și administratorul firmei este Yevtushyn Viktor, cu reședința în Constanța și domiciliul în Odesa, Ucraina.
 
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 1685 din data de 19 martie 2026.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
O firmă din Constanța își actualizează activitatea și deschide un nou punct de lucru în București. Iată despre ce este vorba!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii