Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 04 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Dispută în instanță între mai multe firme de transport! Dosarul ajunge la Curtea de Apel Constanța (DOCUMENT)

ro

04 Nov, 2026 13:41 185 Marime text
foto: PexelsPe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat la data de 2 noiembrie 2026 dosarul 873/118/2025 la Secţia a II-a Civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi. Obiectul dosarului este – Pretenții, iar stadiul procesual este apel.

Părți în dosar sunt Mairon Galati SA - Intimat Reclamant, Europasped Logistics SRL - Apelant Pârât, Laurador Drive SRL - Intimat Chemat în garanţie, CEZ Spedition SRL – Intimat și Gamida Trans SRL - Apelant Chemat în garanţie.

Momentan nu a fost stabilită data primului termen din dosar.

Recursul a fost formulat la data de 19 octombrie 2026 de Gamida Trans SRL și la data de 30 octombrie 2026 de Europasped Logistics.

Dosarul s-a mai aflat și în atenția magistraților de la Tribunalul Constanța care la data de 18 septembrie 2026 au admis în parte cererea.

„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematei în garanţie GAMIDA TRANS SRL. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta Europasped Logistics SRL la plata către reclamantă a sumei de 87479,17 lei, reprezentând prejudiciu în cuantum diminuat ca urmare a găsirii unei părţi din marfa aferentă comenzilor de transport nr. 45084/08.11.2024 şi nr. 45064/07.11.2024 ce nu a ajuns la destinaţie. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere vizând acordarea penalităţilor de întârziere ca neîntemeiat. Admite cererea de chemare în garanţie. Obligă chematele în garanţie la plata în solidar a sumei de 87479,17 lei, reprezentând prejudiciu în cuantum diminuat ca urmare a găsirii unei părţi din marfa aferentă comenzilor de transport nr. 45084/08.11.2024 şi nr. 45064/07.11.2024 ce nu a ajuns la destinaţie. Obligă în solidar pârâta şi chematele în garanţie la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă totală de 15.006,18 lei, din care 9900 lei onorariu avocat şi 5106,18 lei taxă judiciară de timbru. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 18.09.2026“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.

Potrivit Rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 21.02.2025, sub nr. ###/118/2025, reclamanta ###### ###### SA, în contradictoriu cu pârâta ########## ######### SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata a sumei de 200.059,11 lei, conform art. 23 Convenţia CMR, reprezentând prejudiciu material compus din:
- contravaloare marfă conform FF ##########.11.2024, preluată în baza comenzii de transport nr. 45084/08.11.2024,
- contravaloare marfă conform FF MDT20240000013931-1/30.10.2024 şi MDT20240000013931-2/30.10.2024, preluată în baza comenzii de transport nr. 45064/07.11.2024,

„De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în cuantum de 5%/an prevăzute de dispoziţiile art. 27 pct. 1 din convenţia CMR, calculate de la 14.11.2024 şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.
În motivare, a arătat că în desfăşurarea activităţii comerciale, contractează în mod curent terţi transportatori în scopul livrării mărfurilor către clienţi proprii sau în scopul aprovizionării cu marfă a depozitelor din ţară.
În acest sens, în data de 07.11.2024 urmare a postării pe bursa de transport a unei solicitări de transport, angajatul reclamantei din cadrul departamentului de transport a fost contactat telefonic de numita ##### ##### din partea societăţii pârâte care şi-a exprimat interesul de a contracta cursa Constanţa-Găeşti (#########). Urmare a acestei discutii a fost semnată de către părţi comanda de transport nr. 45064/07.11.2024.
Ulterior semnării Comenzii de transport nr. 45064/07.11.2024 între ###### ###### SA -Expeditor şi ########## ######### S.R.L. - Transportator, aceasta din urmă a subcontractat transportul folosind ca transportator societatea ######## ##### S.R.L. care la rândul ei a subcontractat firma ### ######### SRL, cea din urmă societate aparţinând şoferului care, în fapt, a preluat efectiv marfa din Constanţa şi ar fi descărcat-o într-o altă locaţie decât cea indicată de către reclamantă societăţii ########## ######### SRL la momentul semnării comenzii de transport, respectiv undeva în Localitatea ####-####-Constanţa.
A precizat că marfa încărcată în baza comenzii de transport încheiată cu societatea pârâtă nu a mai ajuns la destinaţie.

De asemenea, în data de 08.11.2024 urmare a postării pe bursa de transport a unei solicitări de transport, angajatul reclamantei din cadrul departamentului de transport - #### ###### a fost contactată telefonic de numita ##### ##### din partea societăţii ########## ######### S.R.L. care şi-a exprimat interesul de a contracta cursa Constanţa ( DB ######## Agigea ) - ######.
Urmare a acestei discuţii a fost semnată de către părţi comanda de transport nr. 45084/08.11.2024.
Din cele comunicate de către Transportatorul Europasped Logistics S.R.L reiese că ulterior semnării Comenzii de transport nr. 45084/ 08.11.2024 între ###### ###### SA şi ########## ######### SRL, aceasta din urmă a subcontractat transportul folosind ca transportator societatea ######## ##### S.R.L. care la rândul ei a subcontractat firma ###### ##### S.R.L., cea din urmă societate aparţinând şoferului care în fapt a preluat marfa din Constanţa (DB ######## Agigea) şi ar fi descărcat-o în Localitatea Poarta ####-Constanţa.
A arătat că, urmare a sesizării faptului că mărfurile, atât cele ridicate din Decirom Constanţa cu ansamblul de vehicule având numerele de înmatriculare #######/IL 41MVA cu destinaţia Găeşti-#########, cât şi cele ridicate din DB ######## - Agigea cu ansamblul de vehicule având numerele de înmatriculare ## ## ###/####### cu destinaţia ###### ######## ### #, ######, nu au mai ajuns la destinaţia indicată în comenzile-contract de transport şi nici nu au fost predate reclamantei în alte locaţii, pârâta a formulat plângere penală în calitate de parte vătămată împotriva societăţii ######## ##### S.R.L., constituindu-se astfel Dosarul penal #########P/2024, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
A precizat că, având în vedere menţiunea cuprinsă în ambele Comenzi de transport (45084/08.11.2024 şi 45064/07.11.2024), respectiv „Prezenta comandă ţine loc de contract de transport.”, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1955 Cod civil, art. 1984 Cod civil, art.17 Convenţia CMR“ – conform rejust.ro

Conform Rejust.ro, la data de 31.03.2025, pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicitat:
  • Suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea celor două dosare de urmărire penală, respectiv înregistrate sub nr. ##########P/2024, instrumentat de Inspectoratul ######## de Poliţie ####, şi dosar nr. 3489/###/P/2024, deschis de Inspectoratul ######## de Poliţie Constanţa, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 Cod Proc. Civ. , având în vedere că obiectul capătului principal de cerere (contravaloarea mărfurilor furate) este rezultatul direct al infracţiunilor de furt şi înşelăciune ce fac obiectul celor două dosare de urmărire penală, fapte care au o influenţă decisivă asupra pretenţiilor din prezentul dosar,
  • Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca intentată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă conform art. 40 alin. (1) teza a 2-a C. Proc. Civ.,
  • Respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi nefondată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi existenţa unui caz fortuit,
  • în subsidiar, situaţia admiterii cererii de chemare în judecată, a solicitat chemarea în garanţie a transportatorilor ######## ##### S.R.L., ### ######### S.R.L. şi ###### ##### S.R.L. pentru ca aceştia să fie traşi la răspundere, conform obligaţiilor ce revin în temeiul Convenţiei CMR în temeiul art. 72 C. Proc. Civ..
  • Obligarea societăţii reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de formularea apărărilor în cauză.

„A arătat că prin cererea de chemare în judecată, pretenţiile reclamantei se fundamentează pe prevederile Convenţiei CMR (art. 17), însă Convenţia CMR nu este aplicabilă contractelor de expediţii încheiate cu societăţile de expediţii, ci contractelor de transport, astfel cum rezultă din art. 1 din acest tratat.

De asemenea, nici prevederile art. 1955 şi art. 1984 din Codul Civil nu sunt aplicabile în relaţia comitentului şi expeditorului din cadrul contractelor de expediţii, acestea fiind aplicabile, de fapt, contractelor de transport rutier încheiate de pârâtă cu subcontractantul ######## ##### S.R.L. (contractele nr. LOG47524 din data de 07.11.2024 şi LOG47564 din data de 08.11.2024).

A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că răspunderea pentru pierderea sau pieirea mărfurilor este reglementată de Convenţia CMR, care stabileşte în mod clar că răspunderea pentru pierderile suferite de marfă în cadrul unui transport revine transportatorului (cărăuşului) şi nu intermediarului (expeditorului).



A considerat că societatea reclamantă ar fi trebuit să cheme în judecată, în mod corespunzător, transportatorii ######## ##### S.R.L., ### ######### S.R.L. şi ###### ##### S.R.L., dar şi persoanele fizice ######## ####### şi Funtavoi #######, având în vedere că aceştia sunt cei care poartă răspunderea legală pentru mărfuri pe durata transporturilor, conform temeiurilor de drept invocate de reclamantă.

Pe fond, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile contractuale, apreciind că a executat obligaţiile principale aferente celor două contracte încheiate cu reclamanta.

A arătat că pentru a angaja răspunderea contractuală, trebuie să existe o neexecutare sau o executare necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin contract. Neexecutarea se referă la situaţia în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale, iar executarea necorespunzătoare implică îndeplinirea acestora într-un mod care nu respectă termenii şi condiţiile stabilite în contract.

În ceea ce priveşte cele două comenzi de transport, a arătat că a executat contractul conform termenilor contractuali, însă subcontractantul său ######## ##### S.R.L. a contractat la rândul său alţi doi transportatori (cărăuşi) fără aprobarea sa în prealabil şi încălcând grav articolul nr. 10 din contractele de transport încheiate cu aceştia.

Faptul că furtul a survenit nu poate fi considerat un eşec al său de a îndeplini obligaţiile contractuale, întrucât nu a existat nicio încălcare a normelor aplicabile transportului şi asigurării mărfurilor.

A menţionat că infracţiunile investigate sunt de uz de documente falsificate şi de înşelăciune, acte comise împotriva sa şi a altor societăţi de expediţii din ####### în mod special pentru a induce în eroare şi pentru aproprierea mărfurilor de către făptuitori.

A mai arătat că societatea ######## ##### S.R.L. era utilizată ca subcontractant şi de celelalte societăţi cu renume din #######, care acum sunt persoane vătămate în dosarele de urmărire penală pe rol.

Societatea ######## ##### SRL a avut recenzii bune prin intermediul bursei transporturilor şi nu a avut înregistrat vreun incident de transport, şi de asemenea a furnizat toate documentele solicitate pentru verificarea acestui subcontractant. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul celorlalte societăţi de expediţii.

Astfel, a considerat că, în primul rând este necesară suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarelor de urmărire penală, pentru a putea determina clar făptuitorii, şi în al doilea rând, motivele pentru care nu a prevăzut/nu ar fi putut sa prevadă o astfel de activitate infracţională din partea subcontractantului în cauză.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, a arătat că reclamanta consideră fapta ilicită producătoare de prejudicii (i.e. neexecutarea/executarea necorespunzătoare pentru răspunderea contractuală) ca fiind neexecutarea obligaţiei de trasport.

A arătat că nu este operator de transport, nu deţine licenţă ARR pentru efectuarea de transporturi rutiere de mărfuri pentru a presta activitatea de transport, deţine în schimb autorizaţia pentru efectuarea activităţilor conexe transporturilor, specifică societăţilor de expediţii, precum şi activitatea principală declarată în acest sens.
         
A mai susţinut că nu există vinovăţie din partea sa, întrucât a acţionat cu diligenţa unui „bun profesionist”. Aşadar, a efectuat verificările necesare în vederea selectării transportatorului principal ######## ##### S.R.L. şi a verificării poliţei de asigurare a acestuia în cadrul platformei ##### de Transport.

De asemenea, a arătat că fapta de furt nu poate fi considerată o acţiune ilicită a sa, întrucât furtul reprezintă un caz imprevizibil şi incontrolabil. Nu a avut intenţia de a provoca un prejudiciu societăţii reclamante şi nu a comis o faptă culpabilă în legătură cu furtul mărfurilor, ci a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune.

Vinovăţia aparţine făptuitorilor, personalelor fizice şi juridice indicate în cadrul capitolului privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, fapt ce va fi determinat în concret de pronunţarea unor hotărâri în cauzele penale investigate.

A arătat şi că nu există o legătură de cauzalitate între executarea contractului de expediţie şi prejudiciul suferit de reclamantă, deoarece prejudiciul reprezintă consecinţa directa a faptelor investigate de către autorităţile penale“ – mai transmite rejust.ro.

Despre Mairon Galați SA

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 4 noiembrie 2026 societatea Mairon Galați SA a fost înființată în anul 1994, are sediul în Galați, strada Drumul de Centură, nr. 59 și se ocupă de „Comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice”. Acționari sunt Miron Costel și Miron Viorica, iar administratori sunt Miron Cristina, Miron Costel și Miron Dan.

Miron Viorica mai este asociat și administrator la Mairon Trading SRL și Mairon Energy SRL, asociat la Mairon Oil SRL și Mairon Tubes SRL și fondator la Utchim Steel SRL.

Miron Costel mai este asociat la Mairon Trading SRL, Mairon Energy SRL, Mairon Tubes SRL și fondator la Utchim Steel SRL.

Miron Dan mai este asociat și administrator la Dirman SRL.

Miron Cristina mai este asociat și administrator la The Subtle Art of Being SRL.
 
Conform termene.ro, în anul 2025, societatea Mairon Galați SA a înregistrat o cifră de afaceri de 873.808.660 lei, cu un profit de 23.607.094 lei, la 390 angajați.

Despre Europasped Logistics SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, societatea Europasped Logistics SRL a fost înființată în anul 2016, are sediul în Tomești, județul Iași, strada Lalelei, nr. 7 și se ocupă de „Alte activități anexe transporturilor”. Asociat și administrator este Abuzatoae Anca-Mirabela.
 
Aceasta mai este persoană fizică autorizată.
 
Conform termene.ro, în anul 2025, societatea Europasped Logistics SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 8.678.064 lei, cu un profit de 270.906 lei, la 11 angajați.

Despre Gamida Trans SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, societatea Gamida Trans SRL a fost înființată în anul 2003, are sediul în Ovidiu, județul Constanța, strada Poiana, nr. 73 și se ocupă de „Transporturi rutiere de mărfuri”. Asociați și administratori sunt Daniela Mihaela Buruiana și Nicolae Anghel Buruiana.

Conform termene.ro, în anul 2025, societatea Gamida Trans SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 458.343 lei, cu pierdere de 69.722 lei, la 2 angajați.

Despre Cez Spedition SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, societatea Cez Spedition SRL a fost înființată în anul 2012, are sediul în Constanța, strada Panait Holban, nr. 3 și se ocupă de „Transporturi rutiere de mărfuri”.

Unic asociat și administrator este Dorina Barzu.

Conform termene.ro, în anul 2025, societatea Cez Spedition SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 43.507 lei, cu profit de 29.910 lei.

Despre Laurador Drive SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, societatea Laurador Drive SRL a fost înființată în anul 2023, are sediul în Constanța, strada Poporului, nr. 36 și se ocupă de „Transporturi rutiere de mărfuri”.

Conform termene.ro, în anul 2025, societatea Laurador Drive SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 27.096 lei, cu pierdere de 9.655 lei, la un angajat.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și platforma rejust.ro

Citește și: 

O firmă din județul Galați și una din județul Iași, părți ale unui proces. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii