Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:27 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dacia a explodat cu pasagerii încarceraţi Ciocan din Medgidia, trimis în judecată pentru carbonizaţii de pe A2

ro

04 Aug, 2011 00:00 1149 Marime text
Un bărbat din municipiul Medgidia a fost trimis în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. El este acuzat de producerea accidentului rutier din data de 9 iulie 2007, când trei tineri au murit carbonizaţi, după ce maşina în care se aflau a luat foc în urma impactului cu autocamionul condus de şoferul din Medgidia.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a informat că, pe parcursul urmăririi penale, probele administrate în cauză au relevat faptul că, la data de 9.07.2007, în jurul orelor 7.20, inculpatul Aurel Ciocan se deplasa pe autostrada A2, din direcţia Constanţa spre Bucureşti. Bărbatul conducea ansamblul format din cap tractor marca MAN şi semiremorca Schimitz aparţinând unei societăţi comerciale din Constanţa, deplasarea realizându-se în condiţii meteo favorabile şi pe un carosabil uscat. „În apropiere de borna kilometrică ce indica kilometrul 20, pe banda a II-a a autostrăzii, respectiv cea din stânga inculpatului, s-a înscris în depăşirea autotrenului autoturismul marca Dacia 1310, condus de numitul R.C., (n.r. de 37 de ani, din Constanţa) care circulase până atunci în spatele acestuia, cu intenţia de a efectua o manevră de depăşire a acestuia. În interiorul autoturismului se mai aflau alţi doi pasageri, aşezaţi pe bancheta din spate. După deplasarea în paralel pe distanţa necesară depăşirii autotrenului, autoturismul s-a reînscris pe banda I, în faţa acestuia şi, în timp ce ambele vehicule se deplasau pe aceeaşi bandă, autoturismul a fost lovit, în partea din stânga spate, cu partea din dreapta faţă a capului tractor din ansamblul condus de inculpatul Ciocan Aurel", se mai arată în cercetarea procurorilor bucureşteni. În urma impactului, autoturismul a fost iniţial împins către înainte, pe o distanţă de aproximativ 43 de metri, după care a efectuat o rotire către dreapta, a traversat banda de urgenţă şi a căzut în şanţ, orientat cu partea din faţă către Constanţa, în direcţia opusă deplasării iniţiale. La scurt timp, autoturismul Dacia a luat foc şi, după ajungerea în şanţ, rezervorul acestuia a explodat, iar toţi ocupanţii, încarceraţi în interior, au decedat. După accident, ansamblul de autovehicule condus de Ciocan şi-a continuat deplasarea încă aproximativ 180 de metri, oprindu-se pe banda de rezervă.

Ce spune diagrama tahograf?

Potrivit anchetatorilor, diagrama tahograf a autotrenului, a relevat că, în momentele premergătoare impactului, ca şi în timpul acestuia, viteza de deplasare a fost de 80 km/h. „Concluziile ultimului raport de expertiză tehnică efectuat în cauză au relevat că accidentul rutier s-a produs ca urmare a faptului că inculpatul Ciocan Aurel, în calitate de conducător auto, a avut un comportament ce a afectat siguranţa circulaţiei, nu a păstrat, deşi avea posibilitatea, o distanţă suficientă până la autovehiculul din faţa sa, frânând cu mare întârziere autotrenul, faţă de momentul la care ar fi trebuit şi putut să iniţieze această manevră, nesocotind regulile de circulaţie pe autostradă", conform procurorilor. Mai mult decât atât, conform rapoartelor de necropsie medico-legală întocmite în cauză s/a ajuns la concluzia că moartea celor trei persoane aflate în autoturism a fost violentă şi s-a datorat, în cazul fiecăreia dintre acestea, unor leziuni produse prin lovire cu şi de corpuri dure, în condiţiile unui accident rutier, cele trei corpuri fiind carbonizate în proporţie de 90-100%. Dosarul cauzei a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Brăila. La momentul producerii accidentului s-a spus că şoferul Daciei se îndrepta către Aeroportul Otopeni, deoarece ceilalţi ocupanţi ai maşinii urmau să părăsească ţara.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii