Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 19 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSC obligă Spitalul din Medgidia să reevalueze o ofertă depusă în cadrul unei achiziții publice de colectare a deșeurilor spitalicești

ro

07 Jul, 2022 00:00 1464 Marime text
  • Contestația a vizat procedura de atribuire simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri spitalicești - 24 luni”
  • Societatea contestatoare  a solicitat anularea înscrisurilor susmenționate și a actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea/reexaminarea ofertei depusă de companie
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să admită contestația depusă de Vivani Salubritate SA în contradictoriu cu Spitalul Municipal Medgidia și  a anulat raportul procedurii de atribuire nr. 6040/30.05.2022, în ceea ce privește evaluarea ofertei contestatorului, și actele subsecvente părții anulate
  • Autoritatea contractantă trebuie să reevalueze oferta menționată, în termen de 10 zile
 
 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a emis recent decizia nr.1321/C2/1355 la contestația înregistrată de Vivani Salubritate SA cu sediul în Slobozia, județul Ialomița, împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 6040/30.05.2022 și a comunicării
rezultatului procedurii de atribuire nr. 6056/30.05.2022, emise de Spitalul Municipal din Medgidia.
 
A fost vizată procedura de atribuire simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport și eliminare deșeuri spitalicești - 24 luni”.
 
Societatea contestatoare  a solicitat anularea înscrisurilor susmenționate și a actelor subsecvente, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în reevaluarea/reexaminarea ofertei depusă de companie și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de formularea prezentei contestații, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă.
 
În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis să admită contestația depusă de Vivani Salubritate SA în contradictoriu cu Spitalul Municipal Medgidia și  a anulat raportul procedurii de atribuire nr. 6040/30.05.2022, în ceea ce privește evaluarea ofertei contestatorului, și actele subsecvente părții anulate.
 
Obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta menționată, în termen de 10 zile de la primirea prezentei.
 
CNSC a respins însă cererea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației.
 
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării
la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
PRECIZĂRI:
        
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Licitația pentru refugiile din stațiile de autobuz din municipiul Constanța anulată din nou de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii