Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a fost delegat Director de operațiuni la Dobrogea Grup SA

ro

01 Feb, 2021 00:00 3313 Marime text
  • Directorul de Operațiuni al Dobrogea Grup SA a fost delegat prin vot
  • Decizia a fost publicată recent în Monitorul Oficial al România
  • Mandatul expiră în luna septembrie 2021
 
În Monitorul Oficial al României, a fost publicată recent decizia nr. 3 a societății Dobrogea Grup SA, în urma ședinței Consiliului de Administrație al societății menționate, care a avut loc la data de 26 noiembrie 2020.
 
Astfel, consiliul de administrație s-a întrunit la sediul societății, de pe strada Celulozei, din municipiu, pe 26 noiembrie 2020. Au participat Fotini Teodorescu – președinte, Mihail Cătălin Vulpe – administrator, Luminița Valeria Teodorescu – administrator și Eleonora Brescan – administrator.
 
În unanimitate de voturi, s-a decis delegarea conducerii activității operaționale a societății către Directorul de operațiuni, Maria Pistol. Drepturile și obligațiile Directorului de operațiuni vor fi reglementate prin contract de mandat, iar limitele de competență și modul de conducere și de reprezentare a societății vor fi reglementate prin „Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de administrație și limitele de competență ale conducerii executive cu delegare de competență”.  Durata contractului de mandat va fi între 01.12.2020-04.09.2021.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii