Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:02 20 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetăţean turc ascuns în cabina unui camion, depistat la P.T.F. Calafat (galerie foto)

ro

21 Jan, 2020 11:01 608 Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat - județul Dolj au depistat un cetăţean din Turcia, care a încercat să intre ilegal în ţară, ascuns în cabina unui camion condus de un conaţional.

În data de 20.01.2020, la ora 16.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean turc la volanul unui camion, marca Mercedes. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mandarine din Turcia cu destinaţia Germania.

În baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, a fost descoperită ascunsă în interiorul cabinei automarfarului o persoană de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoana ascunsă este cetăţeanul turc O.F., în vârstă de 38 de ani. Acesta a declarat că s-a întâlnit cu şoferul camionului într-o parcare de pe teritoriul Turciei şi au convenit ca acesta să îl transporte până în Germania, în schimbul sumei de 5000 de euro.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea, împreună cu mijlocul de transport, au fost preluate de autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră 

Ti-a placut articolul?

Comentarii