Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidenţiale 2019, turul II Peste 270.000 de români din Diaspora au votat

ro

23 Nov, 2019 18:16 1903 Marime text
Peste 270.000 de români din diaspora s-au prezentat la urne, până sâmbătă la ora 18,00, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, informează agerpres.ro. 

Acestora li se adaugă 17.503 români care au votat deja prin corespondenţă, potrivit Biroului Electoral Central.

Potrivit BEC, cei mai mulţi români care au mers la urne în diaspora au fost în Italia - aproximativ 52.000. În Marea Britanie s-au prezentat la vot aproximativ 47.000 de români, iar în Germania - peste 43.000. În Spania, ţara cu cele mai multe secţii de votare, 143, au venit la urne aproximativ 35.000 de români.

Românii din străinătate au început să voteze vineri şi îşi mai pot exprima opţiunea la urne atât sâmbătă, cât şi duminică.

Pentru ei au fost organizate 835 de secţii de votare, care sunt deschise, în weekend, între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestuia pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până la ora locală 23,59.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii