Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele Comisiei pentru politica externa, senator Titus Corlatean

ro

10 Jan, 2012 22:31 1040 Marime text

Marţi, 10 ianuarie a.c., Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României şi membru al Delegaţiei parlamentare române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) l-a primit în vizită de prezentare pe noul Ambasador al Regatului Ţărilor de Jos în România, E.S. Matthijs van Bonzel.

A fost trecut în revistă ansamblul pozitiv al relaţiilor bilaterale în plan politic, strategic, economic etc. Cei doi oficiali au confirmat viziunea comună în privinţa necesităţii continuării contactelor politice bilaterale directe, inclusiv în plan parlamentar, de natură să permită identificarea unei soluţii de admitere a României în Spaţiul Schengen în 2012, în baza eforturilor şi progreselor concrete pe care România le realizează.
În acest context, senatorul Titus Corlăţean a reiterat solicitarea finalizării componentei delegaţiei parlamentare olandeze în cadrul Grupului de prietenie România - Regatul Ţărilor de Jos, care să înceapă să funcţioneze cât mai rapid posibil în anul 2012.
Senatorul Corlăţean şi-a exprimat disponibilitatea invitării membrilor Comisiei pentru politică externă a Senatului Regatului Ţărilor de Jos de a efectua o vizită oficială în România pe parcursul acestui an.
Ambasadorul olandez a prezentat solicitarea Guvernului olandez de susţinere a candidaturii lui Frans Timmermans pentru funcţia de Comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei, în perspectiva unei decizii care va fi luată pe parcursul primei părţi a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 23-27 ianuarie 2012).

Frans Timmermans este o personalitate proeminentă în domeniul relaţiilor internaţionale, specialist în drepturile omului şi fost ministru al afacerilor europene în Guvernul de la Haga.

Preşedintele Corlăţean a dat asigurări că demersul Regatului Ţărilor de Jos va fi examinat cu cea mai mare atenţie în cadrul Delegaţiei parlamentare române la APCE, care include 10 membri şi reprezintă principalele grupuri politice din Parlamentul României. A exprimat de asemenea aprecieri personale cu privire la calitatea candidaturii propuse de către Executivul de la Haga pentru funcţia de Comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii